Foto: capital.ro

A început campania de vaccinare împotriva COVID – Astăzi a fost vaccinat primul român

Duminică, 27 decembrie, a început campania de vaccinare în România. La ora 9:00 s-a dat startul imunizării în București, iar o oră mai târziu în toată țara. Primul român vaccinat împotriva COVID-19 este o asistentă de la Institutul Național „Matei Balș” din București.

Campania de vaccinare anti-COVID a început oficial în România. Asistenta medicală Mihaela Anghel a primit prima doză de vaccin.

„Este începutul sfârșitului pandemiei”, a declarat Mihaela Anghel după vaccinare, precizând că se simte privilegiată pentru faptul că a fost prima persoană din România vaccinată.

Primele 10 mii de doze de vaccin anti-COVID-19 au ajuns în România, vineri, pe cale terestră, fiind aduse cu un camion special care a trecut prin Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac.

România va avea peste 10 milioane de doze de vaccin din contractele negociate de Comisia Europeană

„Campania de vaccinare începe în același timp în România și în celelalte state membre ale Uniunii Europene. Avem totul pus la punct. Este un moment important, îl așteptăm de un an de zile. Apariția vaccinului într-un timp record va ajuta la eradicarea pandemiei într-o perioada cât mai scurtă, sper eu. În completarea măsurilor pe care le avem, vaccinul vine să ajute la acest lucru”, a declarat premierul Florin Cîțu, la sosirea primei tranșe de vaccin, transmite DIGI24.

În total, România va avea în jur de 10 milioane de doze de vaccin”.

Până în acest moment, Comisia Europeană a semnat contracte cu șase companii. În baza acestor contracte semnate și în funcție de ce vaccinuri vor fi, în continuare, recomandate de către Agenția Europeană a Medicamentului și autorizate de către Comisia Europeană, România va putea accesa numărul de doze necesar pentru vaccinarea a 10,7 milioane de persoane, cu posibilitatea de suplimentare.

Când ar putea începe campania de vaccinare în Republica Moldova

Șeful adjunct al Direcției generale asistență socială și sănătate (DGAS) a Primăriei Chișinău, Boris Gîlca, a anunțat într-o postare pe pagina sa de Facebook că primele doze de vaccin împotriva COVID-19 ar putea ajunge în Moldova în maximum trei luni. În aceiași postare, acesta a scris că cel târziu toamna viitoare ar începe campania de vaccinare.

Cererea în lume la vaccinuri împotriva COVID-19 este enormă, iar „puterile mari” au acces prioritar la vaccin comparativ cu „puterile mici”. „Cred că în maximum trei luni primele doze de vaccin vor ajunge și în Republica Moldova, iar maximum din toamna anului 2021, am putea demara un program național accesibil de vaccinare, scrie în postare.

Potrivit specialistului, vaccinarea este necesară pentru toată populația, inclusiv pentru cei care au fost infectați cu COVID-19. Pentru imunitate colectivă ar trebui să vaccinăm cel puțin 70 % din populație, asta înseamnă la modul ideal o necesitate de circa 1,5 milioane de doze.

Dosar Media

Ai o noutate?