Fondatorul constructorului american de automobile electrice Tesla, Elon Musk a devenit pe 7 ianuarie, cel mai bogat om din lume. Acesta l-a depăşit pe fondatorul Amazon.com, Jeff Bezos, transmite Bloomberg.
Averea lui Elon Musk a ajuns la 188,5 miliarde de dolari, cu 1,5 miliarde mai mult decât cea a lui Jeff Bezos, care deţinea titlul de cel mai bogat om din lume începând din luna octombrie 2017.
Titlul de cel mai bogat om din lume vine după 12 luni de creştere extroardinară pentru Musk. Pe parcursul ultimului an averea sa a crescut cu peste 150 de miliarde de dolari, în ceea ce a fost probabil cea mai rapidă creare de avere din istorie.
Saltul înregistrat de cotaţia acţiunilor Tesla face ca valoarea de piaţă a acestei companii să fie la ani lumină faţă de cea a altor producători auto. Tesla produce aproximativ o jumătate de milion de autoturisme pe an, mult mai puţin decât produc Ford Motor Co. sau General Motors Co. Cu toate acestea, acţiunile producătorului de automobile electrice ar urma să continue să crească, în condiţiile în care victoria democraţilor în alegerile din Georgia înseamnă că partidul care promovează vehiculele electric controlează ambele camere ale Congresului SUA.
Potrivit Bloomberg, cei mai bogaţi 500 de oameni ai planetei şi-au sporit averea cu 1.800 de miliarde de dolari anul trecut, echivalentul unei creşteri de 31%. Însă creşterile au fost disproporţionat de mari pentru cei din fruntea clasamentului, în condiţiile în care primii cinci oameni deţin fiecare averi de peste 100 de miliarde de dolari, iar alţi 20 au o avere de cel puţin 50 de miliarde de dolari.
Chiar dacă a trecut mai puţin de o săptămână de la începutul anului 2021, clasamentul celor mai bogaţi oameni ai lumi a suferit deja modificări.