În perioada 21 – 24 decembrie 2020 orele la disciplinele de studii se vor desfășura la distanță. Ulterior, elevii vor intra în vacanța de iarnă.
Decizia a fost luată de Ministerul Educației, Culturii și Cercetării, în urma numărului mare de cazuri noi de coronavirus înregistrat în ultimele zile.
Totodată, în perioada 14 – 24 decembrie, toate activitățile extrașcolare vor fi suspendate în incinta instituțiilor și se vor desfășura doar la distanță.
,,Reieșind din evoluția situației epidemiologice și a riscului sporit privind transmiterea virusului SARS-CoV-2, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a emis astăzi, 10 decembrie, demersul nr.03/1-09/6906 prin care solicită reprezentanților organelor locale de specialitate în domeniul învățământului și conducătorilor instituțiilor de învățământ general să asigure în perioada 14-18 decembrie, finalizarea procesului de aplicare a evaluărilor sumative la disciplinele de studii din ciclul primar, gimnazial și liceal, cu respectarea prevederilor Regulamentului de evaluare și notare a rezultatelor învățării, promovarea și absolvirea în învățământul primar și secundar și a Instrucțiunii cu privire la asigurarea condițiilor speciale de organizare a tezelor semestriale în învățământul liceal în contextul epidemiologic de COVID-19″, se arată în ordinul emis de Ministerul Educației.
Totodată, în perioada 21-24 decembrie 2020, orele la disciplinele de studii conform Planului-cadru pentru clasele din ciclul primar, gimnazial și liceal vor fi desfășurate la distanță, conform principiilor Zilelor de activități transdisciplinare, cu accent pe susținerea stării de bine și tematici potrivite contextului în preajma sărbătorilor de iarnă.
De asemzenea, în perioada 14-24 decembrie 2020 activitățile extrașcolare vor fi suspendate în incinta instituțiilor și se vor desfășura doar la distanță”.