Foto:impact.ro

Când îl sărbătorim pe Sfântul Andrei și se fură porțile – obiceiuri

În seara de 12 spre 13 decembrie, în Republica Moldova, îl sărbătorim pe Sfântul Apostol Andrei (pe stil vechi). Fetele nemăritate în seara de Sfântul Andrei îşi pot afla ursitul prin diferite ritualuri lăsate din strămoşi, iar flăcăii fură porțile din gospodăriile unde sunt fete frumoase de măritat.

De Sfântul Andrei se fură porțile

Un obicei specific pentru Republica Moldova este ca tinerii să scoată porțile de la fetele nemăritate. Deși tot mai puțină lume crede în astfel de obiceiuri, în satele din Republica Moldova, acestea continuă să fie respectate. Tinerii se înarmează cu instrumente speciale cu această ocazie, pentru a putea scoate porţile chiar şi încuiate.

Usturoi miraculos

În seară de 12 decembrie, se adună la o casă mai mulţi flăcăi şi fete. Pe o masă, ei pun mai multe căciuli de usturoi, împrejmuite cu tămâie, smirnă şi câteva lumânări de la Paşti aprinse. Pun apoi pe masă diferite feluri de mâncare, mănâncă, vorbesc şi rad în toată voia bună, până când apar zorii zilei. Fetele îşi împart între ele usturoiul, pe care îl duc a două zi la biserica, pentru a-l sfinţi preotul. Acest usturoi se pune pe policioară la icoane, fiind bun de făcut de dragoste.

Aflarea ursitului în noaptea Sfântului Andrei

Pentru a şti cine le va fi soţ, fetele apelează la celebra turtă din aluat foarte sărat, care după ce este gata de frământat sfârşeşte coaptă pe cărbuni încinşi. Jumătate este mâncată înainte de culcare pentru a face sete, iar cealaltă jumatate pusă în ştergar sub pernă până dimineaţă. Visul în care un tânăr vine să-i aducă apă de băut tinerei fete, va fi visat numai dacă măritişul va avea loc în perioada ce urmează postului.

Dacă viitorul soţ refuză să apară în vis cu apă de băut, atunci faţă respectivă va trebui să mai aştepte. Pe cât de nerăbdătoare sunt fetele să pună în practică acest obicei, pe atât de ocupate sunt mamele şi bunicile lor, cu alte îndeletniciri ce trebuiesc făcute numai în ajun de Sf. Andrei.

De ce se dezbracă fetele între două oglinzi

Unele tinere mai încearcă să îşi vadă viitorul soţ la miez de noapte. Aşezate complet dezbrăcate între două oglinzi, în cameră întunecoasă, cu cîte o lumânare în fiecare mână, încearcă să privească în oglinda din faţă pentru a vedea imagini reflectate din oglinda din spate. Se crede, şi unele persoane chiar au avut această iluzie, că prin faţa ochilor încep să se perinde scene de viaţă, că tînăra îşi vede viitorul soţ sau, în unele cazuri, că i se dezvăluie scene din viitor.

Rugăciune de Sfântul Andrei

„Doamne Dumnezeul nostru, Tu, Cel ce ai zis şi s-a făcut făptura, nu întoarce dumnezeiasca Ta faţă de la noi cei păcătoşi, ca să nu vină asupră-ne mânia cea groaznică şi înfricoşătoare a durerilor, care este rodul păcatelor noastre pe care în toată ziua, cu nesocotinţă, în chip nenumărat le săvârşim.

Noi suntem păcătoşi şi pătimaşi, netrebnici şi plini de răutate, iar Tu eşti izvorul vieţii şi al milostivirii; nu ne lăsa, Doamne; nu trece rugăciunea noastră, a păcătoşilor, nici nu răsplăti nouă după nelegiuirile noastre, ci, pentru că nu suntem vrednici a câştiga prin sârguinţa cea de toate zilele milostivirea Ta, dăruieşte-ne-o Tu, Doamne, ca un preamilostiv.

Pentru rugăciunile Apostolului Tău Andrei, dăruieşte-ne nouă sănătate şi viaţă ferită de toată răutatea. Pentru pomenirea lui cea de azi ne întăreşte cu darul Tău cel stăpânitor, ca din adâncul inimilor noastre, cu bucurie să lăudăm prăznuirea lui şi să slăvim preasfânt numele Tău, în vecii vecilor. Amin”.

Dosar Media

Ai o noutate?