Studiu: Ce-i face pe bogații din Moldova să plece din țară – detalii
Aproape 18% dintre moldoveni declară că intenționează să plece la muncă peste hotare în următoarele 6 luni. Intenția de plecare este similară cu cea de anul trecut, când din țară au plecat peste 36 de mii de cetățeni. Acest fapt, permite de presus că migrația moldovenilor în acest an va fi în jur de 35 – 40 de mii de persoane. Pentru al 4-le-a an consecutiv, Institutul pentru Dezvoltare și Inițiative Sociale (IDIS) „Viitorul”, împreună cu CBX-AXA, a realizat o cercetare socio-economică privind migrația din Republica Moldova.
Cea mai mare intenție de plecare o au persoanele bogate
Expertul în politici economice ai IDIS „Viitorul”, Veaceslav Ioniță, care a realizat cercetarea, susține că dintre persoanele intervievate, cea mai mare intenție de plecare o au persoanele cu venituri mari, care afirmă că starea lor materială este una foarte bună. Fiecare al 4-lea moldovean, cu o stare materială bună, intenționează să plece în următoarele luni peste hotare.
„Încă doi ani în urmă, noi am numit acest proces al doilea val de migrație. Dacă la prima etapă oamenii plecau mânați de sărăcie, atunci în prezent pleacă oamenii bogați, pentru un trai mai bun. Persoane realizare în Republica Moldova cu venituri mari, afaceri puse pe picioare, case, mașini și toate cele necesare pentru un trai decent, decid să plece peste hotare deoarece ei înțeleg că bunăstarea lor proprie nu le permite să ducă un trai calitativ”, susține Veaceslav Ioniță.
Potrivit expertului, calitatea vieții nu depinde doar de bunăstarea proprie, dar și de accesul și calitatea utilităților publice. ”Poți fi bogat, dar când ieși din ograda ta și te confrunți cu drumuri distruse, sistem medical și educațional sub minimul acceptabil, corupție, lipsă de infrastructură minimă etc. Din acest motiv, aceste persoane înțeleg că bunăstarea lor nu înseamnă și o calitate a vieții mai bună. Acest este principalul motiv al migrației în rândul persoanelor bogate: dorința de ași îmbunătăți calitatea vieții, care nu depinde de bunăstarea lor materială, dar de utilitățile oferite de statul în care trăiești”.
O altă categorie interesantă de populației, spune expertul, sunt cei pe care noi îi numim: prizonierii propriei bunăstări. Aceștia sunt oamenii care nu sunt nici suficient de bogați, dar nici săraci nu sunt. În rândul lor este cea mai mică rată de intenție de plecare. Doar 13,1% dintre ei afirmă că intenționează să plece din Republica Moldova în următoarele șase luni. Ei sunt într-un conform relativ acceptabil. Nu sunt săraci pentru a fi motivați să plece, dar nici suficient de bogați pentru a avea aspirații mai mari privind calitatea vieții. Mai pe scurt, sunt prizonierii propriei bunăstări satisfăcătoare.
Tinerii din zonele rurale, cel mai mare grup, cu intenție de a pleca din țară
Din toate categoriile de vârstă, tinerii din zonele rurale au cea mai mare intenție de a migra. Astfel 36,5% dintre ei spun că intenționează să părăsească Republica Moldova în următoarele 6 luni. Acest fenomen este relativ ușor explicabil, în sate tinerii nu au nici o șansă de ași organiza viața și ei migrează fie spre orașe, fie în cele mai dese cazuri înafara țării.
Veaceslav Ioniță mai menționează existența unui loc de muncă nu este un motiv, care ar determina o persoană să nu plece peste hotare. Astfel, dintre cei care în prezent sunt angajați în câmpul muncii, 19,1% declară că intenționează în următoarele șase luni să plece peste hotare, comparativ cu 17,3% intenția de plecare în rândul celor care nu au un loc de muncă.
Principalul motiv este salariul mic. Astfel anul acesta salarul net în Republica Moldova este la nivel de 6,6 mii lei, iar cetățenii moldoveni afirmă că doar un salariu de 13450 de lei i-ar motiva să rămână în țară și să nu plece.
Motivele de bază ale intenției moldovenilor de a părăsi țara sunt: lipsa locurilor de muncă, salariile prost plătite, lipsa de perspective în zonele rurale și calitatea proastă a utilităților oferite de către stat.