Foto: Dosar Media

Pandemia ne scoate bicicleta din garaj

În perioada pandemiei, după ce autoritățile au impus restricții de circulație în transportul public, bicileta a devenit o soluţie atractivă pentru că poate ajuta populaţia să se deplaseze la muncă fără a înghesui oamenii în autobuze şi troleibuze, unde riscul de a contacta virusul este mai mare. Copenhaga, Amsternam sau Montreal sunt orașele în care să circuli cu bicicleta este atât de comod și practic, încât mulți renunță la automobil în favoarea acestui mijloc de transport. Nu putem spune același lucru și despre Chișinău, chiar dacă bicicletele sunt un mijloc de transport ecologic și o soluție pentru ambuteiaje și poluare.

Experții în urbanism spun că pentru a crește numărul bicicletelor pe străzile din Chișinău trebuie să avem o infrastructură corespunzătoare. Autorităților, deocamdată, nu le reușește să includă bicicliștii în traficul urban.

Victor Chironda, actualul viceprimar de Chișinău, expert în urbanism, a menționat în una dintre analizele sale că primii pași pentru a-i ajuta pe bicicliști să iasă în număr mai mare pe străzile din Chișinău ar fi: înlăturarea obstacolelor și crearea infrastructurii speciale pentru biciclete.

Unde facem pistele pentru bicicliști?

În prezent, una dintre cele mai populare piste pentru bicicliști este cea din parcul ”Valea Morilor”. Experții în urbanism spun că e greșit să creăm piste pentru bicicliști în parcuri, deoarece asta provoacă conflicte între pietoni și bicicliști. Mai mult decât atât, conform Regulamentului Circulației Rutiere, cicliștii nu au dreptul să se deplaseze cu bicicleta prin parc. Art. 109, punctul 4, litera f) Conducătorilor de biciclete şi ciclomotoare li se interzice […] să circule pe trotuare, pe aleile din parcuri şi prin grădinile publice (cu excepţia copiilor care se deplasează pe biciclete sub supravegherea celor adulţi);

Parcul ”Valea Trandafirilor” este încă în proces de renovare, deocamdată nu a fost aplicat marcajul care ar delimita pistele pentru bicicliști de zonele pietonale. Atât pietonii, cât și biciliștii, sau cei care dețin alte miloace de deplasare electrice trebuie să fie maxim atenți pentru a evita accidentarea.

Pe lângă lipsa infrastructurii, bicicliștii se mai confruntă cu câteva probleme: atitudinea neprietenoasă a pietonilor sau șoferilor și lipsa locurilor de parcare a bicicletelor.

Pe 29 ianuarie 2020, Guvernul a aprobat planul de acțiuni privind siguranța rutieră pentru anii 2020-2021. Unul dintre obiectivele acestuia este de a-i proteja pe cei mai vulnerabili participanţi la trafic, cum ar fi pietonii, copiii şi bicicliştii. În această perioadă urmează a fi elaborate proiecte-pilot privind amenajarea pistelor pentru pietoni şi biciclişti. Ministerul Economiei şi Infrastructurii, Ministerul Afacerilor Interne dar și autorităţile administraţiei publice locale trebuie să realizeze locuri special amenajate destinate acestor categorii de participanți la trafic.

Amintim că în  anul 2018, Poliția Națională a inițiat proiectul – pilot ”Permis pentru bicicletă”, inspirat din experiența unor orașe din Italia și Germania, acesta avea scopul încurajării mobilității active a copiilor și reducerea numărului de accidente cu implicarea bicicliștilor.

Dacă după toate cele menționate mai sus încă sunteți decis să vă cumpărați o bicicletă, trebuie să analizați cel puțin două aspecte: pentru ce o cumpărați și cât timp ați vrea să o folosiți.

Vreți să participați la curse, să mergeți în excursii pe șosea sau la munte, sau aveți nevoie de ea doar pentru a vă deplasa la serviciu sau la magazin.

Tipuri de biciclete

Bicicleta de curse – acest tip de bicicletă e potrivit dacă plănuiți să mergeți de câteva ori pe săptămână la magazin pe drum de sat.

Bicicleta de oraș –  este mai confortabilă și mai funcțională, au amortizator frontal și din spate, cu ramă deschisă și ușoară, portbagaj sau coș pentru produse.

Bicicleta de munte – este cel mai răspândit tip de bicicletă, este universală,  proiectată  pentru plimbări atât pe drumuri asfaltate, cât și pe cărări în pădure.

Bicicleta de șosea – este proiectată pentru a conduce rapid pe drumuri foarte bune. Este interzisă conducerea lor pe terenuri accidentate, borduri, drumuri defecte. Acest tip de bicicletă dispune de un cadru ușor și rezistent, roți mari și subțiri și ghidon în formă de ,,coarne de berbec’’ . Dacă vreți să participați la un maraton  de ciclism care nu presupune să mergeți pe trotuare și prin parcuri, atunci alegeți bicicletă de șosea.

Bicicleta de turism – aceasta dispune de portbagaj care permite să transporți un rucsac pentru biciclete, are roți mai late și mai groase, ceea ce oferă o siguranță ridicată.

Bicicleta hibrid – este ceva inetrmediar între bicicleta de de munte și cea de șosea. Acest tip de bicicletă este sunt deseori echipată cu protecții, portbagaj, sistem de iluminare și chiar frâne de disc. Se potrivește celor care care preferă să se deplaseze cu viteză ridicată pe stradă, dar și prin pădure.

Bicicleta pentru downhill – acest tip de bicicletă este pentru cei care vor să circule cu  viteză mare pe munte sau pe un teren accidentat. Are un cadru rezistent și greu, frâne cu discuri puternice, două amortizatoare pentru excursii lungi.

Bicicleta de tip trial – este un tip specific, proiectat pentru cascadorii. Are un cadru sigur, roți late rezistente, frâne puternice, nu dispune de alte echipamente anexe, uneori îi lipsește chiar și șaua.

Bicicleta tandem – dacă vreți să mergeți în doi pe bicicletă, atunci bicicleta tantem este potrivită. Acest tip este și pentru persoanele cu handicap, de exemplu cele cu deficiențe de vedere, care sunt însoțite mereu de cineva.

Bicicleta este un mijloc de transport comod, dar pentru a circula în siguranță trebuie să urmați câteva reguli simple, dar obligatorii.

Reguli comune pentru bicicliști

  • Dacă biciclistul condueți o bicicletă este considerat conducător de vehicul, iar dacă o duce –pieton
  • Copiii care încă nu au împlini 14 ani nu au voie să circule pe carosabil, pe acostament şi trotuar
  • Bicicliştii sunt obligaţi să circule într-un rând şi la o distanță de maximum 1 metru de marginea dreaptă a carosabilului

Cerinţe obligatorii

  • bicicleta trebuie să aibă frâna, ghidon, claxon în stare funcțională
  • bicicletele trebuie să fie utilate cu catadioptri în faţă de culoare albă sau far, în spate de culoare roşie și prin părţi de culoare portocalie.
  • biciclistul trebuie să poarte echipament fluoriscent – reflectorizant

Biclistului îi este interzis

  • să circule pe carosabilul drumului, în cazul în care în direcţia de deplasare este o pistă pentru biciclişti
  • să execute manevra de virare la stînga sau de întoarcere pe drumurile care au mai mult de o bandă pe sens
  • să conducă bicicleta fiind în stare de ebrietate, sub influenţa drogurilor sau alte substanţe contraindicate
  • să circule pe trotuare şi pistele pentru pietoni
  • să circule pe timp de noapte, fără a conecta farul alb din faţă şi cel roşu din spate
  • să circule pe contrasens în afara localităţilor

La efectuarea manevrelor se folosesc următoarele semnale

  • oprirea – braţul ridicat în sus (indiferent care )
  • viraj la dreapta – braţul drept orizontal sau stâng întins şi îndoit
  • viraj la stânga – braţul stâng orizontal sau drept întins şi îndoit

Dosar Media

Ai o noutate?