Serviciul Fiscal de Stat (SFS) a anunţat astăzi că termenul-limită de achitare a impozitului pe avere pentru anul curent este data de 26 decembrie 2022, transmite MOLDPRES.
Impozitul pe avere se aplică bunurilor imobiliare cu destinație locativă şi căsuțelor de vacanță (cu excepția terenurilor), a căror valoare totală constituie 1,5 milioane lei şi mai mult, iar suprafața totală – 120 m2 şi mai mult.
„Serviciul Fiscal a transmis avizele de plată corespunzătoare contribuabililor care au obligația de a achita impozit pe avere. În cazul în care cunoașteți că sunteți subiect al acestui impozit și nu ați recepționat avizul de plată, vă rugăm să sesizați SFS unde vă deserviți. Dacă sunteți deținător al semnăturii electronice, puteți genera, pentru perioada fiscală 2022, avizul de plată de sine stătător, prin intermediul serviciului „Vizualizarea impozitului în baza fișei imobilului”, care poate fi accesat pe pagina-web a SFS
Impozitul pe avere poate fi achitat on-line, prin intermediul serviciului guvernamental de plăți electronice Mpay, accesând serviciul „Impozitul pe avere”, indică instituţia.