Foto: suceavanews.ro

Cine nu va primi compensații din partea statului – Anunțul autorităților

În jur de 5 mii de familii din Republica Moldova nu sunt vulnerabile energetic, ceea ce înseamnă că nu vor beneficia de compensații din partea statului. Este vorba de familiile care au mai mult de 4 imobile cu destinație locativă sau bunuri imobile care depășesc suma de 4 milioane de lei. Președintele comisiei parlamentare protecție socială, sănătate și familie, Dan Perciun, spune că cele mai multe familii vor beneficia de ajutor la contor din partea statului, iar pentru a stabili categoria de vulnerabilitate este necesar ca oamenii să se înregistreze pe portalul compensatii.gov.md, notează IPN.

25 noiembrie este data limită pentru înregistrarea cererilor pe platforma compensatii.gov.md. Potrivit deputatului PAS, Dan Perciun, până la data de 30 noiembrie, fiecărei familii urmează să-i fie atribuită categoria de vulnerabilitate energetică în baza căreia va fi calculată compensația în factură.

„Familiile cu venituri foarte mari, puține la număr de altfel, considerăm că au capacitatea financiară să achite facturile integral. Numărul celor care nu vor beneficia de compensații va fi în jur de 5000 de familii. E vorba de cei care dețin mai mult de 4 imobile cu destinație locativă sau dacă cumulativ, dețin bunuri imobile în valoare mai mare de 4 milioane de lei. Dacă cineva are teren, garaj și 3 apartamente și cumulativ ele depășesc 4 milioane de lei, acea familie va ajunge în categoria celor non-vulnerabili. Ceea ce înseamnă că majoritatea absolută a cetățenilor vor beneficia de compensații, dar tarifele vor fi diferențiate”, a declarat deputatul PAS, Dan Perciun, în cadrul unui interviu la Radio Moldova.

Potrivit deputatului, anul acesta vor fi oferite compensații și la energia electrică într-un plafon de 75 kW pentru familiile din primele două categorii de vulnerabilitate, adică cei cu vulnerabilitate foarte ridicată și ridicată. Președintele comisiei parlamentare spune că ar putea fi luată decizia de a majora acest plafon pentru familiile care se încălzesc exclusiv cu energie electrică.

„Pentru cei care se încălzesc cu electricitate credem că, în varianta finală, plafonul compensației va fi majorat. Se încălzesc cu electricitate asta înseamnă că au cheltuit mai mult de 250 kW anul precedent și au un consum de gaz mai mic de 30 m3. Sunt cam 10 mii de gospodării care se încălzesc cu electricitate”, a explicat Dan Perciun.

Deputatul PAS a explicat că pentru familiile racordate la sistemul centralizat de încălzire din municipiile Chișinău și Bălți, vor fi oferite compensații atât de Guvern, cât și de autoritățile municipale.

„La Chișinău și la Bălți municipalitățile au programe adiționale de compensații pentru cei mai vulnerabili doar. După ce se oferă compensații din partea Guvernului, din factura restantă se mai compensează 40%, dar doar pentru cei care au venituri mai mici de 3 mii de lei pe lună. E un program municipal care funcționează de mulți ani”, a mai spus președintele comisiei parlamentare protecție socială, sănătate și familie.

Potrivit programului de vulnerabilitate energetică, pentru consumatorii casnici de gaze naturale volumul maxim compensat va fi de 180 m3 pe lună. Valoarea maximă a compensației la gaz în factură pentru cea mai înaltă categorie de vulnerabilitate va fi de 3110 lei. Costul programului guvernamental „Ajutor la contor” este estimat la aproximativ 5 miliarde de lei.

Dosar Media

Ai o noutate?