Agenţia Naţională pentru Siguranţa Alimentelor (ANSA) a venit cu un șir de recomandări pentru prevenirea gripei aviare, în contextul situației epidemiologice actuale la nivel regional, precum și înregistrarea pe parcursul anului 2022 a trei focare în Republica Moldova, dar și a migraţiei păsărilor sălbatice și rolul lor în transmiterea şi propagarea virusului gripei aviare.
Pentru prevenirea apariției Gripei aviare, crescătorii de păsări (gospodării ale populaţiei) sunt obligați să ia o serie de măsuri de biosecuritate pentru evitarea transmiterii şi propagarea aceste boli, după cum urmează:
- păsările vor fi ținute închise în interiorul curţilor, fără a fi lăsate libere în afara acestora la imașuri, iazuri, bălţi, râuri;
- se va limita perimetrul din interiorul curţii la care au acces păsările, respectiv să fie menţinute în adăposturi închise sau cel puţin în spații îngrădite;
- hrănirea păsărilor se va face în spaţii închise/acoperite la care nu au acces păsările sălbatice;
- hrana folosită va fi depozitată în spaţii inchise evitandu-se accesul păsărilor sălbatice, inclusiv al „speciilor punte” ( vrăbii, ciori, porumbei, coţofene, );
- respectaţi normele de igienă veterinară în adăposturile păsărilor şi animalelor domestice;
- interzicerea intrării persoanelor străine/oaspeților în zona de exploatare a păsărilor domestice;
- toate cazurile de îmbolnăvire a animalelor/păsărilor sau cadavrele de păsări/animale sălbatice depistate, se anunţă fără întârziere medicului veterinar;
- respectaţi igiena personală;
- spalaţi cu apa si sapun mâinile, mai ales dupa contactul cu păsările;
- procurarea păsărilor doar de la ferme autorizate sanitar-veterinar;
- solicitați obligatoriu certificat sanitar-veterinar pentru păsările procurate;
- procurați produse alimentare, carne de pasăreşi ouă numai din locații autorizate.
NOTĂ! Cele mai critice momente de izbucnire a focarelor de gripă aviară este perioada migrării păsărilor sălbatice (septembrie- decembrie și martie-mai). Toate cazurile de suspiciune, morbiditate şi mortalitate a păsărilor vor fi anunțate imediat medicului veterinar sau administrației publice locale. Gripa aviară nu se tratează.