O fetiță de numai doi anișori a decedat pe patul de spital după ce în dimineața zilei de 14 mai, o creangă de dimensiuni mari a căzut peste căruciorul în care se afla. Tragedia a avut loc în parcul Alunelul din Capitală.
Ministerul Mediului anunță că a creat un grup de ancheta pentru a investiga circumstanțele incidentului produs.
„Ministerul Mediului își exprimă regretul față de tragedia produsă în parcul Alunelul. Intru elucidarea tuturor circumstanțelor a fost creat un grup de anchetă. În cel mai scurt timp vom veni cu un comunicat oficial”, se arată în notă.
Amintim că la scurt timp după incident, Primăria Chișinău, prin intermediul unui mesaj transmis de primarul Capitalie, Ion Ceban, a acuzat Agenția de Mediu că nu ar fi autorizat defrișarea mai multor copaci de către muncitorii de la Spații Verzi. DE cealaltă parte, Agenția susține că arborele din care a căzut creanga nu s-ar fi aflat în lista copacilor pentru care s-a cerut permisiune să fie tăiați.
„Agenția de Mediu își exprimă regretul profund cu referire la incidentul care s-a produs în această dimineață în Parcul Alunelul și comunică faptul că arborele vizat în cazul decesului prematur al copilului nu se regăsește în lista arborilor propuși spre coordonare și autorizare a efectuării tratamentelor silvotehnice de către Î. M. „Asociația de gospodărire a spațiilor verzi” în solicitarea sa”, se arată într-un meaaj făcut public pe pagina de Facebook a Agenției de Mediu.
Primarul capitalei, Ion Ceban, a anunțat că primăria a inițiat o anchetă de serviciu, memționând că întreprinderea municipală Spații Verzi nu poate defrișa copacii fără autorizație din partea Agenției de Mediu.
”Muncitorii de la Spații Verzi nu pot interveni la curățare și defrișare chiar și a arborilor uscați fără autorizația de la Agenția de Mediu. Exemplu este un caz de pe teritoriul unei instituții educaționale când înainte de a începe anul școlar, directorul a solicitat defrișarea arborilor deoarece prezentau pericol iminent pentru copii. Nefiind un răspuns prompt înainte de 1 Septembrie, întreprinderea Spații Verzi și-a asumat defrișarea copacilor uscați de pe teritoriul instituției educaționale, pentru ce angajații au fost sancționați cu 15 mii de lei fiecare, ulterior fiind depusă o pretenție de la Agenția de Mediu către Spații Verzi de a încasa prejudiciu de 120 de mii de lei”, a scris Ion Ceban pe contul său de Facebook.