Procurorii au descins cu percheziții în această dimineață la un șef din cadrul Inspectoratului Național de Securitate Publică (INSP), dar și la doi angajați din cadrul instituției.
În urma perchezițiilor, cei trei bănuiți au fost reținuți pe un termen de 72 ore.
”Șeful de la INSP mai este vizat și în cadrul unei cauze penale pornite pe faptul îmbogățirii ilicite. La moment se efectuează 6 percheziții la domiciliul șefului INSP, automobile și birouri de serviciu.
Ținând cont de faptul că acțiunile de urmărire penală încă sunt în curs de desfășurare, pentru a nu periclita buna desfășurare a acestora, la moment mai multe detalii nu vă putem oferi.
După finisarea acțiunilor de urmărire penală planificate, vom reveni cu informații actualizate la caz”, ne-a declarat Mariana Cherpec, purtătorul de cuvânt din cadrul Procuraturii Generale.