Foto: dosarmedia.md

Agricultorii se pregătesc de proteste: Ce-i nemulțumește de această dată

Asociația „Forța Fermierilor” anunță că, începând cu săptămâna viitoare, demarează consultările cu fermieri în vederea organizării protestelor. Agricultorii sunt revoltați de conținutul Regulamentului privind compensarea parțială a accizelor la motorina utilizată de producători agricoli în anul 2022, aprobat de Guvernul PAS, informează PROVINCIAL.

„Suntem indignați că propunerile noastre conceptuale pentru acest document practic au fost ignorate. Constatăm că Executivul a încălcat legea deoffshorizării din 27 noiembrie 2020, care interzice subvenționarea întreprinderilor ai căror fondatori, acționari, asociați, administratori, beneficiari efectivi sunt înregistrați sau au reședința în jurisdicții care nu implementează standarde internaționale de transparență. Așadar, agroholdinguri, care sunt controlate din offshore-uri și care dețin zeci de mii de hectare, chiar dacă s-ar descurca fără susținerea statului, vor fi beneficiarii acestui Regulament de rambursare parțială a accizelor.

Drept urmare, suma sprijinului financiar, alocat agricultorilor, este una foarte mică, deși dacă ar fi fost acceptat conceptul asociației noastre, era posibil de restituit întreaga suma accizei fermierilor mici și mijlocii în valoarea de 2,52 lei per litru. Evident că în situația când motorina la moment se procură cu aproape 27 lei per litru, compensarea la mai puțin de 3% din valoarea combustibilului este considerată de foarte mulți producători agricoli drept praf în ochi”, se spune în declarația Asociației.

Dosar Media

Ai o noutate?