Începând de astăzi, 1 aprilie 2022, cuantumul minim garantat al salariului în sectorul real (la întreprinderi, organizații, instituții cu autonomie financiară, indiferent de tipul de proprietate și forma de organizare juridică, în continuare – unități) se stabilește în mărime de 20,71 lei pe oră sau 3 500 de lei pe lună, calculat pentru un program complet de lucru în medie de 169 de ore pe lună.
În Monitorul Oficial de astăzi, 11 martie, a fost publicată Hotărârea Guvernului nr. 142 din 9 martie 2022 pentru modificarea pct. 1 din HG nr. 165/2010 cu privire la cuantumul minim garantat al salariului în sectorul real.
Astfel, cuantumul pus în aplicare din 1 aprilie este în creștere cu 565 lei față de cel aprobat pentru anul 2021, care a constitui 2935 lei, majorarea fiind argumentată de necesitatea asigurării unei creșteri continue a garanțiilor minime în domeniul salarizării, pentru a menține puterea de cumpărare a salariaților și a asigura un mediu concurențial echitabil la nivel regional și internațional, în ce privește utilizarea forței de muncă.
Acest cuantum a fost stabilit în cadrul negocierilor pe platforma Comisiei Naționale pentru Consultări și Negocieri Colective și este aprobat în scopul realizării prevederilor Legii salarizării nr. 847/2002.
Amintim, potrivit art. 12 din Legea nr. 847/2002, cuantumul minim garantat al salariului în sectorul real se reexaminează anual de către Guvern, în funcție de creșterea sumară anuală a indicelui prețurilor de consum și a ratei de creștere a productivității muncii la nivel național.