CSE a le dă undă verde transportatorilor să majoreze prețul călătoriilor inter-urbane săptămânal

Prețul pentru călătoriile interurbane, cu transportul public de pasageri, va crește săptămânal.

Comisia pentru Situații Excepționale a permis transportatorilor, în fiecare zi de vineri, să calculeze media costului motorinei utilizate și în funcție de acesta să anunțe noul tarif la călătoriile inter-urbane. Decizia vine în urma scumpirii carbonaților. Prețul călătoriilor va fi afișat în stații și în toate punctele de oprire.

”Prețurile sunt instabile la carburanți, de aceea, și prețul la călătoriile interurbane este instabil. Va trebui să facem calcule săptămânal pentru a argumenta prețul solicitat. Este o muncă pe care ne o vom asuma. Anticipăm și o scădere a numărului de călători în acest context”, declară Oleg Alexa, președintele APOTA.

Prin urmare, asociațiile din domeniu au solicitat Guvernului să examineze noi modalități de a susține transportatorii. Mai exact, se cere restituirea accizelor la combustibilul consumat, dar și aducerea Taxei pe Valoare Adăugată la cota zero.

Motorina se scumpește și mâine cu 33 de bani, iar benzina, cu 18 bani.

ANRE a anunțat, prin comunicat de presă, o nouă scumpire a carburanților. Astfel, un litru de benzină va costa 27.26 lei, iar un litru de motorină – 26.14 lei.

Turcan Ana

Ai o noutate?