VIDEO// Pe timp de război: Schemă de transportare a alcoolului etilic în valoare de 18 milioane de lei pentru scoatere din țară prin contrabandă, în Ucraina – anihilată

Contrabandă cu alcool etilic în valoare de 18 milioane de lei prin Ucraina. Războiul e război, dar schemele de contrabandă cu alcool continuă.

Schemă de transportare a alcoolului etilic de 18.000.000 lei – pentru scoatere din țară prin contrabandă, în Ucraina – anihilată. Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale, de comun cu Inspectoratul Național de Investigații, a anihilat o schemă de transportare a alcoolului etilic evaluat la 18.000.000 lei, în nordul și sudul republicii, în perioada noiembrie 2021 – martie 2022.

Grupul infracțional transporta alcoolul fără timbre de acciz în vederea scoaterii lui din țară, prin contrabandă, pentru comercializare în Ucraina.

Pentru anihilarea schemei, sub conducerea procurorilor PCCOCS au fost efectuate 40 de percheziții și peste 30 de măsuri speciale de investigații în privința membrilor a șase grupuri infracționale implicate. În rezultat, oamenii legii l-au documentat în flagrant pe unul din organizatori – bărbat din Ialoveni, cu vârsta de 48 de ani – în timp ce transporta alcool etilic cu un cost estimat de 1,4 milioane lei, în preajma orașului Florești.

Un alt lot de produs, în valoare de cinci milioane lei a fost ridicat în cadrul perchezițiilor, precum și peste 300.000 lei proveniți din comercializarea alcoolului etilic.

Alcoolul era transportat cu unități de transport adaptate, cu rezervoare ascunse în care era depozitat produsul, ceea ce fără dotare tehnică specială nu putea fi depistat, până la verificarea fizică propriu-zisă.

Oamenii legii continuă investigațiile, inclusiv sub aspectul financiar-paralel, în vederea tragerii la răspundere a tuturor celor implicați în acțiunile de contrabandă (inclusiv tentative) și spălare de bani, care însă la acest stadiu se prevalează de prezumția nevinovăției. Alte amănunte din dosarul penal urmează să fie făcute publice odată cu avansarea investigațiilor.

Turcan Ana

Ai o noutate?