Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică avea planificată pentru azi o ședință în care urma să stabilească noi tarife la energia electrică.
Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică urma să se întrunească în ședință pentru a stabili noile tarife la curentul electric. Totuși în această dimineață ședința programată la ora 10:00 a fost reprogramată pentru 23 februarie. Anunțul a fost făcut pe site-ul oficial ANRE. Motivul nu a fost anunțat.
Pe ordinea de zi a ședinței de azi erau incluse cinci subiecte, printre care și cele legate de reglementarea prețului de furnizare a energiei electrice de către Î.C.S. „Premier Energy” S.R.L. și S.A. „Furnizarea Energiei Electrice Nord”.
Astfel, conform proiectului de hotărâre prețurile reglementate de furnizare a energiei electrice de către Î.C.S. „Premier Energy” S.R.L., fără TVA:
- la punctele de intrare în rețelele electrice de transport – 156 de bani/kWh (acum e 98 de bani/kWh)
- la punctele de ieșire din rețelele electrice de transport – 170 de bani/kWh (acum e 112 bani/kWh)
- consumatorilor finali, ale căror instalații sunt racordate la rețelele electrice de distribuție de înaltă tensiune (35; 110 kV) – 172 de bani/kWh (acum e 114 bani/kWh)
- consumatorilor finali, ale căror instalații sunt racordate la rețelele electrice de distribuție de medie tensiune (6; 10 kV) 184 de bani/kWh (acum e 125 de bani/kWh)
- consumatorilor finali, ale căror instalații sunt racordate la rețelele electrice de distribuție de joasă tensiune (0,4 kV) 216 de bani/kWh (acum e 151 de bani/kWh)
Totodată, conform proiectului de hotărâre care a fost amânat pentru săptămâna viitoare, ar urma să fie reglementate prețurile de furnizare a energiei electrice de către S.A. „Furnizarea Energiei Electrice Nord”, fără TVA:
- la punctele de intrare în rețelele electrice de transport – 155 de bani/kWh (acum e 101 bani/kWh)
- la punctele de ieșire din rețelele electrice de transport – 170 de bani/kWh (acum e 115 bani/kWh)
- consumatorilor finali, ale căror instalații sunt racordate la rețelele electrice de distribuție de medie tensiune (6; 10 kV) – 187 de bani/kWh (acum e 143 de bani/kWh)
- consumatorilor finali, ale căror instalații sunt racordate la rețelele electrice de distribuție de joasă tensiune (0,4 kV) – 246 de bani/kWh (acum e 204 bani/kWh).
Astfel, prin comparație se vede foarte clar că energia electrică ar putea deveni mai scumpă. Totodată, este de menționat faptul că ambele hotărâri, în caz că vor fi adoptate, vor intra în vigoare în data publicării în Monitorul Oficial.
Amintim că în data de 28 ianuarie, Consiliul de Administrație al ANRE a aprobat prețul pentru energia electrică livrată de furnizorul central S.A. „Energocom”. Astfel, noul tarif este de 3,24 lei/kWh, fără TVA. În data de 24 decembrie 2021, tariful aprobat era de 2,29 lei/kWh, fără TVA. Astfel, tariful s-a majorat cu 95 de bani.