Percheziții la Centrul de Sănătate Stăuceni: Dosar privind eliberarea de certificate de vaccinare anti-COVID-19 false
Ofițerii Centrului Național Anticorupție și procurorii anticorupție, care anchetează eliberarea de certificate de vaccinare anti-COVID-19 false, operează în acest moment percheziții la Centrul de Sănătate Stăuceni.
Patru medici, un intermediar și un registrator din cadrul instituție sunt bănuiți de trafic de influență. Aceștia ar fi organizat eliberarea a zeci de certificate de vaccinare anti COVID-19, fără imunizarea de facto, potrivit unui comunicat emis de CNA.
În cadrul urmăririi penale, s-a stabilit că cel puțin 20 de persoane au primit certificate de imunizare la spitalul din Stauceni, chiar dacă la momentul „vaccinării” împotriva COVID se aflau peste hotarele țării.
Datele anchetei arată că, sumele pretinse și primite de angajații instituției medicale ar varia între 1500 și 6000 de lei, pentru un certificat și introducerea informației despre vaccinare în Registrul de evidență.
Astfel, verificările din cadrul perchezițiilor vizează modul în care datele cu privire la vaccinare au ajuns în baza de date.
Potrivit anchetei, procedura nu a fost respectată, iar informația cu privire la ambele doze de vaccin era introdusă în registrul electronic în intervalul 20:00 – 21:00, după încheierea programului de muncă.
De asemenea, plasarea informației despre vaccinare se efectua de mai mulți utilizatori decât persoana responsabilă de jure.
Anterior un medic și trei intermediari au fost învinuiți de trafic de influență la eliberarea certificatelor de vaccinare anti-Covid în aceeași cauză penală. Dosarul cuprinde zeci de episoade, documentate în perioada septembrie – decembrie 2021, și a fost pornit în urma unor informații operative care au condus la identificarea întregii scheme de corupție.
Totodată, orice persoană se prezumă a fi nevinovată până la pronunțarea unei decizii definitive şi irevocabile de judecată.
Procuratura anticorupție conduce urmărirea penală pe acest caz.