Foto: domodedovo

Când vor fi reluate zborurile din Chișinău spre Rusia – anunțul Ambasadei Federației Ruse

Începând cu 11 noiembrie vor fi reluate zborurile către Federația Rusă, însă este vorba despre cursele charter și nu despre cele regulate.

Așadar, compania aviatică «S7 Airlines» va lansa curse charter Chișinău-Moscova. Avioanele vor decola de pe Aeroportul Internațional Chișinău, iar destinația va fi Aeroportul Domodedovo de la Moscova.

Potrivit informațiilor, cursele charter vor fi operate o dată în săptămână – în zilele de miercuri.

Biletele pot fi achiziționate online pe site-ul companiei www.s7.ru/ru, la reprezentanța operatorului aerian din Chișinău – pe strada Pușkin 24, de luni până vineri între orele 09:00 și 18:00, precum și prin intermediul agențiilor din Republica Moldova.

Menționăm că, Federația Rusă se confruntă cu cifre alarmane ale îmbolnăvirilor cu Covid-19. Astfel, din vara acestui an, rușii au impus interdicții de intrare pe teritoriul țării a cetățenilor străini, cu excepția vizitelor diplomatice sau în interes de serviciu.

Și autoritățile de la Chișinău mențin Rusia în lista roșie. Respectiv, orice cetățean care revine din Federația Rusă trebuie să stea 14 zile în carantină.

Dosar Media

Ai o noutate?