Agenția pentru recuperarea bunurilor infracționale a CNA (ARBI) a demarat procedura de transfer a mijloacelor bănești, în valoare de peste 32 de milioane de lei, în beneficiul statului. Banii vor fi în bugetul de stat.
Adriano Dulgher, omul de afaceri care pretinde că cele 1,5 milioane de euro, depistate la vama Leușeni, i-ar aparține, a fost vizat anterior într-un dosar pornit de CNA pentru spălare de bani.
Potrivit ARBI, în aprilie 2020, agenția a recepționat o delegație de la Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) cu privire la efectuarea investigațiilor financiare paralele în cadrul cauzei penale, pornite pe faptul contrabandei de circa 1,6 milioane de euro, depistate de colaboratorii vamali, la traversarea frontierei. În acest context, Agenția a aplicat sechestru asupra mijloacelor bănești, acestea fiind plasate pe conturile trezoreriale, gestionate de Agenție.
Ulterior cauza penală a fost remisă în instanța de judecată, banii fiind confiscați, printr-o decizie judecătorească, care a devenit, în timp, definitivă. Ca rezultat, ARBI a inițiat procedura de transfer a echivalentului celor 1,6 milioane de euro către stat.
De menționat că, în prezent, pe conturile trezoreriale ale Agenției se află echivalentul a circa 76 000 000 de lei, dintre care: 16,8 milioane de lei, 2,5 milioane de euro, 473 de mii de dolari, 132 de mii de ruble rusești, 33 de mii de hrivne ucrainești, 3 mii de lei românești, 3 230 de lire sterline și 1500 de franci elvețieni.
ARBI precizează că, procesul de recuperare a bunurilor infracționale se consideră finalizat odată cu adoptarea, de către instanța de judecată, a deciziei de confiscare. Pasul final al procesului de recuperare sau vânzarea obiectelor confiscate este realizat de către instituția executorului judecătoresc și Serviciul Fiscal de Stat.