Credincioșii se pregătesc în fiecare an pentru Postul Mare, dinaintea Învierii lui Mântuitorului și au grijă atât ce ceea ce mănâncă, cât și la felul lor dea se comporta cu oamenii din jur. În anul 2022, Paștele ortodox va fi sărbătorit pe 24 aprilie, în timp ce Paștele catolic pică pe 17 aprilie.
Postul Mare sau Paștelui este cel mai aspru și cel mai lung dintre cele patru posturi importante din an. În acest an, Postul Paștelui la ortodocși va începe pe 7 martie și se încheie pe 23 aprilie, potrivit calendarului ortodox. Pe când, la catolici, Postul Mare se ține de pe 28 februarie până pe 16 aprilie
Acest post constă în reținerea de la anumite alimente și băuturi în scop religios. În plus, credincioșii trebuie să se rețină de la anumite gânduri necurate, pofte, patimi sau fapte rele. Astfel, postul trupesc trebuie însoțit de cel sufletesc.
Totodată, în funcție de data la care este sărbătorit Paștele, sunt fixate Floriile și Rusaliile. Regula după care se calculează ziua exactă a fost stabilită la Sinodul Ecumenic de la Niceea, în 325 e.n. Astfel, Paştele Ortodox este sărbătorit, în fiecare an, în duminica imediat următoare lunii pline de după echinocțiul de primăvară.
Floriile sunt primite cu bucurie de toți credincioșii, dar trebuie înțeles faptul că săptămâna ce urmează, numită Săptămâna Mare sau Săptămâna Patimilor, este una a tristeții.