Un incendiu s-a produs în această seară în localitatea Peresecina, din Orhei. Flăcările s-au extins rapid și i-au speriat pe oamenii ale căror case se aflau în preajmă.
Potrivit martorilor oculari, omenii au încercat să stingă flăcările cu forțele proprii, iar la câteva minute au intervenit pompierii voluntari din cadrul Postului de Salvatori și Pompieri Peresecina.
A doua echipă antrenată în misiune a fost echipajul de pompieri din cadrul Detașamentului Salvatori și Pompieri sectorul Râșcani, iar a treia echipă detașată a fost din cadrul Centrului Republican de Instruire.
Pompierii au reușit localizarea incendiului către ora 22:20, însă până la alertarea acestora focul s-a extins spre o suprafață de peste 100 m2.
În urma incendiului, nu au fost raportate victime. Datorită intervenției calificate a pompierilor focul nu a obținut răspândire spre alte imobile din preajmă.
În urma incendiului, au fost afectate bunurile depozitate în interiorul casei nelocuibile.
Cauza și circumstanțele cazului urmează a fi stabilite.