Vremea caldă nu durează mult – vor fi minus 8 grade în nord: Prognoza meteo pentru 12 – 18 noiembrie
În următoarele 7 zile, doar duminică, 14 noiembrie, sunt posibile ploi, în raioanele de sud, arată prognoza meteo pentru 12-18 noiembrie.
Vineri, 12 noiembrie, vremea va fi asemănătoare cu cea de joi sub aspectul temperaturii în orele de zi, dar pe cer vor fi mai mulți nori. În schimb, vântul se va domoli și va avea o viteză de 1-6 metri pe secundă, suflând din direcția sud-est.
Maximele termice vor atinge valori de +10..+13 grade în nord, +11..+14 grade în centru și +12..+15 grade în raioanele de sud.
Presiunea atmosferică va fi înaltă.
În noaptea de 12 spre 13 noiembrie, minimele termice ale aerului vor fi de -2..+1 grade în nord și 0..+3 grade în sud.
Sâmbătă, 13 noiembrie, și duminică, 14 noiembrie, termometrele vor indica maxime la nivelul celor de vineri: +10..+13 grade în nord, +11..+14 grade în centru și +12..+15 grade în raioanele de sud.
Duminică, în raioanele de sud sunt posibile ploi, potrivit celei mai recente prognoze meteo. De asemenea, vântul se va înteți – va avea o viteză de 5-10 metri pe secundă, venind din nord-est. În noaptea spre duminică și în cea spre luni nu sunt așteptate înghețuri.
Se răcește de luni, iar presiunea atmosferică va crește
Se va răci cu vreo 5 grade în ziua de luni, 15 noiembrie: sunt anunțate maxime termice de +5..+8 grade în nord, +6..+9 grade în centru și +7..+10 grade în sud.
Presiunea atmosferică va crește, iar vântul va sufla cu o viteză de 3-8 metri pe secundă.
În noaptea de 15 spre 16 noiembrie, minimele termice vor fi mult mai reduse decât până acum: -5..-8 grade Celsius în nord și -3..-6 în sud. Ziua de marți va fi rece: maximele vor atinge doar 0..+3 grade în nord, +1..+4 grade în centru și +2..+5 grade în sud.
Pe 17 și 18 noiembrie se va încălzi ușor.