Un medic de familie al Centrului de sănătate din Stăuceni a fost reținut, cu puțin timp în urmă de CNA și procurori, în cadrul dosarului privind schema de corupție la eliberarea certificatelor de vaccinare anti-Covid.
Acțiunile de urmărire penală continuă cu percheziții la domiciliul persoanei. Vom reveni cu amănunte.
Amintim că ieri, trei intermediari au fost reținuți de CNA și procurorii anticorupție, în cadrul unui dosar complex ce vizează acțiuni de pretindere și primire de mită pentru eliberarea certificatelor de vaccinare anti-Covid. Cauza penală, inițiată pe trafic de influență, cuprinde zeci de episoade și a fost pornită în urma unor informații operative care au condus la identificarea întregii scheme de corupție.Ca rezultat al acțiunilor operative, s-a stabilit că trei intermediari, împreună cu angajați ai instituțiilor medicale sanitare publice din țară ar fi organizat eliberarea a zeci de certificate de vaccinare anti COVID-19, fără imunizarea de facto și cu introducerea datelor în registrul de evidență a certificatelor de vaccinare.
În fapt, intermediarii găseau în cercurile lor doritori de a se vaccina, pe care îi direcționau la angajații medicali. Aceștia din urmă mimau imunizarea, distrugând vaccinurile contra COVID-19.
Datele anchetei arată că, sumele pretinse și primite variau între 4000 și 6000 de lei, pentru un certificat, bani ce erau distribuiți corespunzător rolului fiecărui participant în schema infracțională.
În vederea fortificării probatoriului, ofițerii anticorupție au descins cu percheziții la trei instituții medicale, unde au fost ridicate mai multe documente și la domiciliile suspecților, unde au fost găsite și ridicate certificate de vaccinare, în original, ștampilate și semnate de medici, buletine de identitate în original și mijloace bănești, proveniența cărora urmează a fi stabilită.
Percheziționați corporal au fost și 4 beneficiari ai certificatelor de vaccinare contrafăcute.
În acest moment, se află în vizor mai multe persoane, inclusiv lucrători medicali, iar trei intermediari au fost deja reținuți și urmează să fie plasați în izolatorul CNA. Aceștia sunt cercetați pentru trafic de influență și riscă până la 7 ani de detenție sau amendă pe până la 200.000 de lei.
Amintim că, până la pronunțarea unei decizii definitive şi irevocabile de judecată, orice persoană se prezumă a fi nevinovată.
Procuratura Anticorupţie conduce urmărirea penală, iar acțiunile de anchetă sunt în desfășurare.