Accident în localitatea Țînțăreni, raionul Anenii Noi. Un autobuz cu pasageri de pe ruta Anenii Noi – Chișinău a fost lovit de un camion, scrie tv8.md.
Totul s-a întâmplat sâmbătă după – amiază. Potrivit versiunii preliminare a poliției, autobuzul de linie, condus de un bărbat de 54 de ani, intenționa să staționeze pe partea dreaptă a carosabilului, când a fost lovit din spate de camion, la volanul căruia se afla un bărbat în vârstă de 50 de ani.
Din fericire, atât șoferii, cât și cei opt pasageri din autobuz au scăpat nevătămați.
Cei doi conducători auto au fost testați cu aparatul Drager, care a arătat că niciunul dintre ei nu a consumsat alcool înainte de a urca la volan. Circumstanțele producerii accidentului se stabilesc.
Sursa: tv8.md