Ora de iarnă 2021 – Când și cum dăm ceasurile?
Toată lumea va trebui să își dea ceasul cu o oră înapoi. Trecerea la ora de iarnă se va face în ultimul weekend din luna octombrie. Astfel, în noaptea de 30 spre 31 octombrie 2021, ceasul se va da cu o oră înapoi. Așadar, ora 4:00 va deveni ora 3:00.
Puțini oameni știu însă că această schimbare ne poate afecta serios organismul. Care sunt efectele trecerii la ora de iarnă asupra vieții noastre?
Trecerea la ora de iarnă se va face în ultimul weekend din luna octombrie. Astfel, în noaptea de 30 spre 31 octombrie 2021, ceasul se va da cu o oră înapoi, iar ora 4:00 va deveni ora 3:00, ceea ce înseamnă că în acea noapte vom dormi cu o oră mai mult. Ziua de 31 octombrie 2021 va fi cea mai lungă zi din an și va avea 25 de ore.
Deși vom dormi mai mult, specialiștii spun că cel mai probabil ne vom simți mult mai obosiți în următoarea perioadă.
Ora de iarnă este considerată ora standard. În perioada orei de iarnă, diferenţa dintre ora oficială a României şi Timpul Universal (GMT) va fi de două ore, față de trei ore la ora de vară.
Sistemul orelor de vară și de iarnă a fost introdus în țările europene în secolul XX, cu scopul de a economisi energie, mai ales în perioada războiului sau a crizelor de pe piața petrolului apărute în anii 1970.