Cel mai tragic bilanț – 41 de oameni au fost răpuși de COVID-19 în ultimele 24 de ore
1 505 persoane au fost confirmate cu COVID-19 în ultimele 24 de ore, după efectuarea a 7 917 teste, anunță Ministerul Sănătății.
Printre persoanele infectate sunt nouă doctori, 17 asistenți medicali și 12 angajați din rândul personalului auxiliar.
Din numărul total, 11 cazuri sunt asociate cu contact în afara țării.
Ministerul Sănătății mai anunță că 41 de oameni au decedat din cauza complicațiilor provovate de COVID-19.
În instituțiile medico-sanitare spitalicești sunt internate 236 de persoane în stare extrem de gravă, iar 31 de pacienți sunt supuși ventilării mecanice.
Bilanțul cazurilor de COVID-19 în țara noastră a ajuns la 330 799. În total, 308 832 de persoane au fost tratate de COVID-19, iar 7 576 au decedat din cauza complicațiilor provocate de virus.