Sindicatele din Moldova pun la zid Guvernul? Se solicită reducerea TVA cu 8 la sută, dar și alte intervenții urgente
Confederația Națională a Sindicatelor din Moldova este alarmată de recentele evoluții de pe piața resurselor energetice din țară, instituirea în legătură cu aceasta a stării de urgență în sectorul energetic și impactul pe care îl pot avea acestea asupra populației în perioada rece de toamnă și iarnă a anilor 2021-2022.
Incertitudinea privind furnizarea gazelor naturale în volum deplin și riscul majorării tarifelor la resurse energetice în ajunul sezonului de încălzire, când există o cerere crescută pentru gaze naturale, va influența negativ atât asupra consumatorilor casnici, cât și celor non-casnici, având în vedere situația social-economică din țară, mai cu seamă în contextul pandemiei care a afectat mai multe sectoare ale economiei și a avut un impact nefast asupra veniturilor salariaților membri de sindicat.
Cu regret, pe parcursul ultimului an, asistăm la o diminuare a puterii de cumpărare a populației, concomitent cu majorarea prețurilor la carburanți, cărbune și lemne de foc.
Astfel, conform datelor Biroului Național de Statistică, doar în perioada august 2020 – august 2021, tarifele la combustibil și carburanți au crescut cu 18%, fapt care a generat o creștere a prețurilor în lanț la toate produsele și mărfurile, în timp ce indicele câștigului salarial real în anul 2020, față de anul 2019, a fost de doar 105,8%.
Așadar, în cazul unei majorări a tarifelor la resurse energetice în perioada rece de toamnă și iarnă a anilor 2021-2022, o bună parte a populației cu venituri modeste va fi în imposibilitatea achitării facturilor în timp oportun.
Totodată, existând riscul ca și agenții economici, care în procesul de producere utilizează un volum mare de gaze naturale, să fie în imposibilitatea de a-și onora obligațiile de plată, inclusiv să fie nevoiți să majoreze prețurile la produsele fabricate, mai cu seamă la cele de primă necesitate, fapt, care, la fel, va afecta populația țării.
În acest context, CNSM solicită intervenţia promptă a autorităților în vederea asigurării furnizării volumului necesar de gaze naturale sau asigurarea cu resurse energetice de alternativă pentru toată perioada rece, adoptând și mecanisme de susținere a populației prin acordarea compensațiilor în cazul majorării tarifelor la resurse energetice.
Concomitent, în cazul majorării tarifelor, CNSM solicită să fie elaborate mecanisme de eșalonare a plăților, fără a fi aplicate penalități, atât pentru populație cât și pentru agenții economici.
Totodată, CNSM consideră necesar ca în cazul majorării tarifului la gaze naturale să fie amendat Codul fiscal al Republicii Moldova în vederea scutirii de TVA a gazelor naturale şi gazelor lichefiate, atât la cele importate, cât şi la cele livrate pe teritoriul Republicii Moldova, precum şi la serviciile de transport şi de distribuţie a gazelor naturale, fapt care ar reduce cu 8% impactul majorării tarifului.
Suplimentar, considerăm necesar de a promova mai intens tranziția către resurse energetice regenerabile (eoliene și solare) în vederea reducerii dependenței de importul resurselor energetice.
La prima etapă este importantă atragerea proiectelor de finanțare a energo-eficienței instituțiilor publice, inclusiv pentru amplasarea panourilor fotovoltaice (baterii solare) pe acoperișurile și fațadele clădirilor.
Or, în cazul menținerii tendinței de pe piața internațională de majorare a prețurilor de achiziție a resurselor energetice, investițiile legate de procurarea echipamentelor pentru producerea energiei regenerabile se vor răscumpăra într-un termen mult mai restrâns.
În concluzie, Confederația Națională a Sindicatelor din Moldova reiterează că criza energetică în niciun fel nu trebuie să aibă influență asupra nivelului de trai al populației și trebuie abordată, inclusiv din punct de vedere al impactului social.