Racursiu surprinzător! Ajuți din dragoste sau îți rezolvi propria problemă?
Este adevărată dragostea pe care o simțim?
În cartea „Despre patimi și rugăciunea minții” (Ed. Bizantină, 2017), Arhimandritul Simeon Kraiopoulos povestește că i-a fost adresată următoarea întrebare: „Dacă vedem oameni că suferă sau au nevoie de ajutor şi mila mişcă inima noastră pentru a-i ajuta, este adevărată dragostea pe care o simţim?”
Răspunsul arhimandritului, care a trecut la cele veșnice în anul 2015, la vârsta de nouăzeci de ani, a fost următorul: „Poate să fie, poate să nu fie. Una nu exclude pe cealaltă”.
„Totuşi, întrebarea este importantă”, a constatat monahul, decis să dezvolte tema.
„E adevărat că de multe ori ajutăm pe oameni deoarece ne întristăm, ne emoţionăm. Cu alte cuvinte, în astfel de situaţii, ne ajutăm pe noi înşine.
Nu ştiu dacă ati observat acest lucru: sunt situaţii în care rămânem impasibili şi deoarece rămânem impasibili, nu înţelegem că trebuie să ajutăm.
În alte situaţii, întrucât se întâmplă ceva înlăuntrul nostru, pentru a pune rânduială şi a rezolva sinele nostru care a păţit ceva, îl ajutăm pe celălalt. Găseşti un cerşetor, îi dai un bănuţ şi te rezolvi pe tine. Pe acela, însă – nu”, a explicat arhimandritul.
Ajuți din milă, pentru a scăpa tu de această emoție
„Există o cărticică cu titlul „Cel mai mare bun”. N-a scris-o un ortodox, dar în orice caz socotesc că are multe lucruri bune, dacă cercetăm cu atenţie conţinutul ei.
Vorbeşte despre dragoste şi face referire la astfel de situaţii în care cineva ajută pe un handicapat, pe un necăjit nu din dragoste adevărată, ci deoarece are el o tresărire de milă și de emoţie.
Dându-i câţiva bănuţi, se rezolvă pe sine şi are impresia că de fapt l-a ajutat pe celălalt. Nu aşa îl ajutăm”, a atenționat arhimandritul.
Iubirea este ceva mai mult: e greu să te ridici la acel nivel
„Iubirea este lucru mare. Şi îngăduiţi-mi să spun că omul nu poate să iubească autentic şi adevărat. Numai Dumnezeu poate să-l facă pe om să iubească cu adevărat”, în opinia Arhimandritului Simeon Kraiopoulos.
„Omul este mişcat mai ales de stimulii iubirii de sine, ai voinţei proprii, ai interesului, deşi poate că nu este un interes gol-goluţ”, a adăugat el.
Oamenii ajută și pentru a câștiga bunăvoința cuiva
„Cineva, de exemplu, este timid, fricos. Şi întotdeauna vrea să se sprijine undeva, să se agațe de undeva, deoarece singur simte că se pierde în viaţă. Acesta, pentru a-şi asigura acest sprijin de care are nevoie, adică pentru a avea bunăvoinţa unui om pe care să se sprijine, poate să-i arate multă dragoste. Dar aceasta nu e dragoste. Omul aşa se manifestă, dar să nu socotim că aceasta este dragoste. Cel care arată un astfel de interes şi o astfel de dragoste are desigur responsabilitatea să ştie că este ceva bolnăvicios. Dar mare răspundere are şi cel pe care se sprijină, căruia îi arată această dragoste, dacă nu înţelege că este vorba despre o stare bolnăvicioasă şi exploatează şi el cazul.
Un astfel de ucenic, tocmai pentru a avea bunăvoinţa celui pe care se sprijină, deoarece nu poate trăi altfel – şi asta este o situaţie bolnăvicioasă, nu este o atitudine duhovnicească –, este gata să facă totul şi chiar să se jertfească, dar aceasta nu este o jertfă de dragoste”, a explicat arhimandritul.
Unii exploatează bunătatea celor mai slabi și naivi
„Celălalt poate exploata situaţia şi atunci ne aflăm într-un caz foarte urât. De aceea este nevoie încă de pe acum de foarte multă atenţie.
Mai târziu, când veţi deţine poziţii importante, funcţii şi alţii se vor sprijini pe voi, aveţi mare atenţie! Cei care vor deveni clerici, încă și mai mare! Să nu faceţi rău oamenilor, care aşteaptă ceva de la voi şi cred că primesc ceva de la voi. Luaţi aminte să nu le faceţi rău, să nu-i exploataţi.
Acest lucru poate să se întâmple şi în alte cazuri. De câte ori nu exploatăm bunătatea celuilalt, întrucât este puţin naiv. O exploatăm sălbatic, uneori”, a avertizat arhimandritul.
Totuși, oamenii se ajută și din dragoste frățească
„Poate însă să fie şi dragoste. Îl vezi pe celălalt că suferă şi îl doare şi din dragoste îi dai ceva.
Gândeşti în sinea ta: „Dacă eram eu în locul lui, aş fi vrut să mă ajute. Prin urmare, şi eu îl voi ajuta. Este fratele lui Hristos. Este fratele meu. Poate să fie Hristos Însuşi!” – astfel își încheie răspunsul Arhim. Simeon Kraiopoulos.
