Câți tineri vor fi înrolați în Armată până în ianuarie 2022
Peste o mie de tineri vor fi luați la armată până în ianuarie 2022. Încorporarea cetăţenilor în serviciul militar se va efectua pe etape, conform unui grafic elaborat de Ministerul Apărării.
Guvernul a aprobat în ședința sa de miercuri, 13 octombrie, o decizie care stabilește sarcina de încorporare pentru perioada octombrie 2021 – ianuarie 2022.
Proiectul a fost prezentat de ministrul Apărării, Anatolie Nosatîi.
Astfel, 1 050 de tineri vor fi recrutaţi pentru îndeplinirea serviciului militar în termen în Armata Naţională, iar 10 tineri – pentru serviciul militar cu termen redus.
Serviciul militar în termen în Armata Națională are o durată de 12 luni. Durata serviciului militar cu termen redus este de 3 luni, pentru acesta fiind înrolați absolvenți ai instituțiilor de învățământ superior.
Cheltuielile legate de încorporare vor fi efectuate din contul bugetelor administrațiilor publice locale și bugetului Ministerului Apărării, a precizat Serviciul de presă al Ministerului Apărării.
Ministerul Apărării va elabora planul de repartizare a recruţilor şi va redistribui sarcina de încorporare între centrele militare.
Unităţile administrativ-teritoriale de nivelul al doilea şi unitatea teritorială autonomă cu statut special vor organiza efectuarea examenului medical preliminar şi a expertizei medico-militare a recruţilor de către comisiile medico-militare de pe lângă organele administrativ-militare, în volumul şi modul prevăzute de legislaţie, potrivit deciziei.