Liliana Chisari este psiholog, ajută oamenii să se regăsească pe ei înșiși. Textul de mai jos este semnat de ea și îl vom reda în totalitate. Sunt sfaturi prețioase pe care orice mamă ar trebui, cel puțin, să le cunoască și apoi să decidă pentru ea dacă le urmează sau nu.
Text semnat de Liliana Chisari, psiholog
Știu că de multe ori te-ai întrebat dacă ești “o mamă bună” pentru copilul tău și ți-ai dorit să fii “o mamă perfectă”.
Și știu că de multe ori așa devenim TOTUL pentru copiii noștri. Devenim mama care iubește mult. Mult mai mult decât pe sine. Devenim mama care este și mamă și tată și soră și frate și prietenă. Devenim mai mult ca “Mama”.
Devenim mama – bonă.
Devenim mama – servitoare.
Devenim mama ”hiperprotectivă” care poate “totul”.
Devenim profesorul și elevul în același timp – executând tot ce nu ne aparține. Trăind cu viața copilului nostru. Văzându-l neajutorat. Victimă. “Uitând” de noi înșine ca femei și “uitând” de tatăl copilului ca partener de cuplu și viață. Obosind și dăruind încontinuu din noi, nu din surplus, pentru că nu-l avem.
Devenim la un moment dat – “Dumnezeu” pentru copilul nostru – cel care-l iubește, ocrotește și pedepsește în același timp.
Devenim mult. Tot. Și apoi “nimic”.
Căci copilul, în așa mod, fără noi, devine “nimic”. Neajutorat. Victimă propriu-zis. Și apoi pleacă în drumul său, “nu mai are nevoie de noi”. Pleacă în căutarea altei femei care-i va “înlocui” mama.
Ce-i trebuie în realitate copilului?
Copilul are nevoie de încrederea în puterea lui. Copilul are nevoie de siguranța că poate fi însuși responsabil de propria viață. Că poate hotărî, chiar dacă la început greșește. Că este matur și că poate fi balanța dintre bine și rău, dintre bunătate și violență – prin apărare constructivă, psihologică, emoțională și verbal.
Copilul – băiat sau fată are nevoie să fie sigur de sine și să-și vadă valoarea și potențialul unic. Iar tot acest rezultat – îl obținem doar prin iubire de sine ca femeie și mamă. Prin timp pentru sine și valoare reală atribuită. Prin capacitatea de a fi cu tatăl copilului mai întâi parteneri, ce se iubesc imens, fiind unici și reali în iubirea lor, și apoi fiind părinți.
Și nu pentru că ar însemna că, copiii sunt pe locul doi. Nu există primul sau al doilea loc între copii și părinți!
Există doar PARTENERI, PĂRINȚI ȘI COPII. Există poziția matură de parteneri și poziția matură de părinți (care nu sunt epuizați, alergând în viața copiilor) în care construim granițe corecte, oferind libertate și intimitate si nouă și copiilor.
Învățând copiii prin modelul nostru de iubire necondiționată să fie ei stăpâni pe propria viață ce o văd reflectându-se în noi ca părinți.
Prin noi, copiii devin ceea ce suntem și pot ajunge mai mult prin credința oferită lor la infinit.
