Comisia Electorală Centrală atenționează că legislația electorală prevede că agitația electorală este strict interzisă în ziua alegerilor și cea precedentă ei.
În aceste zile, nu este permisă nici apariția candidaților în alegeri la emisiuni televizate sau radiofonice. Interdicția respectivă nu se referă la informațiile deja plasate pe internet și pe afișele expuse anterior.
Continuarea agitației electorale în zilele menționate de către mass-media, concurenți electorali și cetățeni constituie contravenție administrativă și se sancționează cu amendă de la 65 la 1.500 lei aplicată persoanei fizice sau cu amendă de la 1.750 la 2.500 lei aplicată persoanei cu funcție de răspundere sau concurentului electoral.
În ziua alegerilor este interzisă comercializarea băuturilor alcoolice în raza a o sută de metri de la secțiile de votare.