Municipalitatea Chișinău a demarat astăzi procedura de achiziționare, în regim de urgență, a unui lot de teste COVID-19, ce vor fi utilizate pentru testarea cadrelor didactice care încă nu s-au vaccinat.
Anunțul a fost făcut de șeful interimar al Direcției generale sănătate și asistență socială, Boris Gîlca, la ședința săptămânală de astăzi a primăriei, comunică MOLDPRES.
Potrivit surse citate, în prezent se discută împreună cu Ministerul Educației mecanismul și modalitatea de testare a cadrelor didactice.
”Cel mai probabil, cadrele didactice se vor testa la instituțiile medicale în zona de proximitate geografică unde se află instituția de învățământ”, a spus Gîlca.
Și edilul capitalei, Ion Ceban, a menționat că povara testării nu poate fi pusă pe umerii angajaților din educație, deoarece o parte din personalul care și așa este insuficient în instituțiile din capitală, s-ar putea concedia deoarece nu-și va permite să achite pentru teste COVID.
El a precizat că până astăzi aproape 80 la sută din cadrele didactice din capitală s-au imunizat, iar în următoarea perioadă vor fi create echipe mobile de medici ce vor merge în instituțiile de educație pentru a imuniza doritorii și pentru a-i informa despre beneficiile vaccinării.
Comisia Națională Extraordinară de Sănătate Publică a decis ca din 1 septembrie, toți lucrătorii instituțiilor de învățământ din țară să fie obligați să prezinte teste negative la noul coronavirus, în cazul în care nu sunt vaccinați.