Pentru clarificarea subiectului legat de investigațiile CNA vizavi de schemele de corupție la eliberarea certificatelor de vaccinare false și pretinsele inacțiuni din partea Centrului, instituția a decis să publice corespondența dintre CNA și Ministerul Sănătății.
Astfel, CNA precizează că, până la recepționarea demersului Ministerului Sănătății, din 1 septembrie curent, CNA a formulat două solicitări către minister, prin care a cerut prezentarea listelor persoanelor imunizate.
Răspunsul, venit de la Ministerul Sănătății, a fost de fapt refuzul de a ne furniza datele solicitate, invocandu-se protecția datelor cu caracter personal.
Abia la începutul acestei luni, ministrul actual a remis în adresa CNA listele persoanelor vaccinate, care urmează a fi analizate în cadrul investigațiilor pornite de CNA acum câteva luni.
”Prin urmare, afirmațiile precum că CNA ar da dovadă de inacțiune în investigarea schemelor de corupție privind eliberarea certificatelor de vaccinare false sunt speculative și calomnioase”, anunță CNA într-un comunicat.