Focar de pestă porcină africană Moldova – ANSA vine cu detalii.
Pe teritoriul Republicii Moldova a fost înregistrat un focar de pestă porcină africană în raionul Leova satul Hănăsenii Noi.
„A fost convocată Comisia pentru situații excepționale a raionului Leova, la care a fost aprobat Planul complex de măsuri de combatere și profilaxie a pestei porcine africane.
A fost demarată combaterea acestui focar conform prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 1368 din 19.12.2016 cu privire la aprobarea unor norme sanitar-veterinare, Hotărârii Guvernului nr. 1374 din 20.12.2016 pentru aprobarea Normei sanitar-veterinare privind stabilirea măsurilor generale de combatere a unor boli la animale şi măsurilor specifice referitoare la boala veziculoasă a porcului și a Dispoziţiei Comisiei pentru Situații Excepționale a Republicii Moldova nr. 1 din 21.09.2018 cu privire la măsurile de profilaxie, combatere și eradicare a pestei porcine africane”, se arată într-un comunicat emis de ANSA.