Un pasager al rutei Moldova – Germania riscă dosar penal pentru deținerea actelor oficiale false. Tânărul moldovean a acceptat să-și ajute un conațional, prin preluarea plicului cu documente și transmiterea acestuia unei persoane când va ajunge la destinație. Incidentul a fost înregistrat ieri, 29 iunie, în punctul de trecere a frontierei Cahul.
Astfel, în jurul orei 18:45, pe direcția ieșire din țară s-a apropiat un microbuz de model Mercedes Sprinter, înmatriculat în Bulgaria, care efectua cursă spre Germania. Conform procedurilor legale, dar și în baza analizei de risc, polițiștii de frontieră au supus unui control adițional pasagerii rutei.
Ca urmare a controlului de nivelul II, un pasager de 32 de ani, bărbat cu dublă cetățenie, a prezentat un plic ce nu i-ar fi aparținut. La examinarea acestuia, polițiștii de frontieră au descoperit o carte de identitate românească cu datele de identitate ale altei persoane.
În cadrul verificărilor cu tehnica specială s-a stabilit prezența mai multor semne de falsificare.
Tânărul a comunicat că nu cunoaște nimic despre conținutul plicului pe care acesta îl primise de la o persoană în timpul îmbarcării, fiind rugat să-l transmită alteia când va ajunge la destinație.
În continuare, polițiștii de frontieră cercetează cazul sub aspectul săvârșirii infracțiunii privind deținerea și folosirea actelor oficiale false, art. 361 al. (1), Cod Penal al RM.
Documentul a fost ridicat și urmează să fie supus expertizei, iar tânărul și-a continuat călătoria.