Calendar Ortodox: Când începe postul Sfinților Apostoli Petru și Pavel în 2021

Calendar Ortodox: Postul Sfinților Apostoli Petru și Pavel în 2021 va începe pe 28 iunie și va dura până pe 11 iulie.

Postul Sfinților Apostoli este rânduit de Biserică în cinstea celor doi apostoli și în amintirea obiceiului lor de a posti înainte de a întreprinde acte mai importante.

Totodată, prin ținerea acestui post se cinstesc darurile Sfântului Duh, care s-au pogorât peste Sfinții Apostoli la Cincizecime. Iată de ce acesta se mai numea și Postul Cincizecimii.

Calendar Ortodox: Cât durează postul Sfinților Apostoli Petru și Pavel în 2021

Postul Sfinților Apostoli Petru și Pavel are o durată variabilă de la an la an. Durata lui variază de la 8 până la 42 de zile.

Pe parcursul acestui post, sâmbăta și duminica biserica face dezlegare la peşte. De asemenea, avem dezlegarea la peşte în zilele de marţi și joi, când cade sărbătoarea vreunui sfânt cu doxologie mare.

Sfântul Pavel se numea Saul înainte de convertirea de pe drumul Damascului. A predicat Evanghelia atât evreilor, cât și păgânilor, de aici numele de „Apostolul neamurilor” și este considerat „primul şi cel mai important teolog al Bisericii primare şi chiar al Bisericii din toate timpurile.”

Ei sunt considerați ocrotitori ai celor aflați în închisori și din cauza că cei ajunși în penitenciare sunt persoane care au greșit față de Dumnezeu, precum au greșit și ei: Petru S-a lepădat de Hristos, iar Pavel i-a prigonit pe creștini.

Moaștele celor doi apostoli se găsesc la Roma: ale Sfântului Petru în Biserica San Pietro din Vatican, iar ale Sfântului Pavel în Bazilica San Paolo Fuori le Mura.

Dosar Media

Ai o noutate?