Intemperia a luat viaţa a două persoane în stânga Nistrului. Un bărbat în vârstă de 53 de ani şi fiul său de 15 ani au fost ucişi de fulger, în timp ce păşteau vitele.
Tragedia s-a întâmplat în localitatea Ulma, regiunea Rîbniţa. Ciobanii păşteau vitele lângă un lac.
La un moment dat a început furtuna, cu tunete şi fulgere. Animalele s-au speriat şi s-au împrăştiat.
După ce păstorii au adunat vitele, unul din ciobani i-a găsit pe cei doi fără suflare sub un copac şi a informat sătenii. Aceștia, la rândul lor, au chemat poliția și o ambulanță.
Experții nu au găsit urme de violenţă pe corpurile celor decedaţi, ci doar urme specifice fulgerului, asemănătoare arsurilor.