Centrul de vaccinare din Piața Centrală își va relua activitatea în zilele de Joi, Vineri, Sâmbătă și Duminică a fiecărei săptămâni între orele 10:00 – 15:00. Potrivit administrației întreprinderii municipale, au existat o multitudine de solicitări ale cetățenilor privind continuarea procesului de vaccinare în Piața Centrală.
Centru de vaccinare va fi amplasat la primul etaj al Centrului Comercial „Central”, situat pe Aleea Centrală din piață la intersecție cu aleea Bulgară, iar procesul de vaccinare va fi realizat de cadrele medicale din cadrul Centrului Consultativ Diagnostic a Asociației Medicale Teritoriale sectorul Centru (Policlinica nr.1).
Vor fi disponibile două tipuri de vaccin: Sinovac și AstraZeneca. Amintim că, pe data de 19 mai, un centru de vaccinare contra COVID-19 a fost deschis în incinta Centrului Comercial „Central”, din Piața Centrală. Ieri, 24 mai, administrația întreprinderii a anunțat că centrul de vaccinare și-a încheiat activitatea, iar persoanele care au fost vaccinate în acest centru vor fi asigurate cu rapel (doza a II-a).
Astfel, cei imunizați cu vaccinul Sinovac sunt așteptați în perioada 16.06-20.06.2021 pentru rapel, iar cei imunizați cu vaccinul AstraZeneca – în perioada 14.07-18.07.2021. Despre locul organizării Centrului de vaccinare în Piața Centrală pentru rapel, întreprinderea va anunța ulterior.