An de an, zilele de Paşti sunt pentru cei mai mulţi dintre noi un prilej de răsfăţ culinar prelungit, care însă îşi pune imediat amprenta asupra sănătăţii şi chiar a siluetei.
Cine nu s-a putut abţine de la ouă, drob, pască, vin, friptură de miel, cozonac şi a ajuns să mănânce mai mult decât şi-a propus, probabil că acum se simte obosit, lipsit de energie, apatic şi cu un nivel scăzut de concentrare.
De aceea, organismul are nevoie de cel puţin o cură de detoxifiere pe an, care să stimuleze funcţia ficatului, splinei şi bilei, oferind un timp de răgaz sistemului digestiv. Astfel e un moment bun să profitaţi de această perioada pentru a va îmbunătăţi starea generală de sănătate şi a scapă de toxinele acumulate în ultima perioada.
Ce să mâncaţi pentru a va reveni în formă
Pentru a va ajută organismul să se recupereze după festinul de Paşti, dar şi pentru întreţinerea siluetei în prag de sezon estival, va puteţi începe ziua cu un pahar de apă în care aţi stors puţină zeamă de lămâie. Veţi resimţi imediat efectul sau tonic, de energizare, dar şi de stimulare a sistemului digestiv. Apoi luaţi un mic dejun slab în calorii, care să conţină iaurt cu cereale integrale, ori o salată de legume şi un ou fiert.
Nu e obligatoriu să deveniţi vegetarian o perioada că să urmaţi o cură de detoxifiere, dar e indicat să includeţi la mesele de peste zi cât mai multe fructe şi legume colorate, bogate în fibre şi antioxidanţi precum ceapă, morcovi, ridichi, castraveţi, astfel încât să înlocuiţi alimentele care „stresează” ficatul, că de exemplu carnea roşie sau paştele făinoase şi să va păstraţi totuşi energia.
Majoritatea fructelor ajută la detoxifierea organismului.
Printre cele mai benefice sunt caisele proaspete, fructele de pădure citricele, kiwi, papaya, piersicile, mango. Nu trebuie să exagerați cu bananele: numai una pe zi. Cel mai bine este ca în perioada de detoxifiere să eviţi consumul de fructe uscate.
Legumele sunt recomandate în cura de detoxifiere. Medicii recomandă să consumați ardei gras, sfeclă, broccoli, varză roşie, morcovi, conopidă, castraveţi, dovleac, spanac, roşii. De evitat în rândul legumelor sunt cartofii albi şi avocado.
Medicii nutriționiști recomandă să eliminați, pe cat posibil, zăharul rafinat, produsele fainoase, alcoolul, alimentele procesate, semipreparatele și limitați consumul de cafea. Beți ceai verde si adăugați în apa o feliuță de lămâie, castravete sau ghimbir.
30 minute de mișcare în aer liber: o plimbare, o tura de alergat prin parc, nu conteaza – important este sa fie în aer liber, pentru o oxigenare mai buna a organismului și pentru un aport crescut de vitamina D, prin expunerea la lumina naturală.