Comisia națională pentru sănătate publică s-a întrunit în ședință. În cadrul acesteia, membrii CNESP au mandatat comisiile teritoriale să ia decizia de a institui stare de urgență în sănătate publică la nivel local, în situația în care incidența cazurilor trece de 100 de infectări la 100 de mii de cetățeni.
Potrivit unui comunicat emis de Guvern, în continuare se mențin măsurile de securitate epidemiologică instituite și aplicate pe perioada pandemiei.
Rămâne a fi obligatorie purtarea măștilor de protecție în toate spațiile publice, respectarea igienei mâinilor și păstrarea distanței fizice de minim 1 metru între persoane.
Rămân în vigoare toate măsurile de trecere a frontierei de stat – cu prezentarea, la intrarea în țară, a testului PCR negativ la COVID-19 efectuat cu cel mult 72 de ore înaintea îmbarcării, sau completarea fișei epidemiologice și respectarea celor 2 săptămâni de autoizolare.
Cât privește procesul educațional, acesta se va desfășura în baza scenariilor stabilite anterior de MECC. Dar în localitățile în care se atestă gradul de alertă Cod Roșu opțiunea de bază va fi instruirea la distanță, cu excepția instituțiilor de educație timpurie.
Lista tuturor restricțiilor impuse de CNESP – Textul integral al hotărârii Hotărârii nr. 54 din 29 aprilie 2021 al Comisiei Naționale Extraordinare de Sănătate Publică (DOC)
- Începând cu 29 aprilie 2021, în unitățile administrativ-teritoriale pentru care a fost stabilit gradul de alertă „Cod Roșu”, în baza indicatorului de incidență cu COVID-19 în ultimele 14 zile mai mare de 100 cazuri la 100 mii populație, de către comisiile teritoriale extraordinare de sănătate publică se instituie starea de urgență în sănătate publică.
- Comisiile teritoriale extraordinare de sănătate publică vor institui măsurile de sănătate publică conform Planului de pregătire și răspuns la infecția cu Coronavirus de tip nou (COVID-19) – Versiunea 2, în corespundere cu gradul de alertă din teritoriul administrativ gestionat, aprobat prin Hotărîrea nr. 30 din 11 septembrie 2020 a Comisiei naționale extraordinare de sănătate publică.
- Se stabilesc măsurile de prevenire şi control al infecției COVID-19, aplicabile la nivel național, conform anexei.
- Măsurile urmează a fi ajustate de către Comisia națională extraordinară de sănătate publică în funcție de evoluția situației epidemiologice.
- Hotărârile Comisiei naţionale extraordinare de sănătate publică sunt executorii pentru autorităţile administraţiei publice centrale şi locale, pentru persoanele fizice şi juridice, indiferent de domeniul de activitate şi forma juridică de organizare.
- Se recomandă reprezentanţilor mass-media să informeze publicul despre prevederile prezentei hotărâri, să se angajeze în campania de informare corectă a societății cu privire la subiectul vaccinării și necesitatea respectării măsurilor de prevenire şi control al infecţiei COVID-19.
- Nerespectarea măsurilor obligatorii de sănătate publică expuse în prezenta hotărâre constituie pericol pentru sănătatea publică.
- Prezenta hotărâre intră în vigoare la momentul emiterii și se publică pe pagina oficială a Guvernului.
Măsuri de prevenire şi control al infecției COVID-19 aplicabile la nivel național
- Se stabilesc măsurile de prevenire și control al infecției COVID-19, aplicabile la nivel național:
- 1.1. Purtarea obligatorie a măștilor de protecție în toate spațiile publice (de uz comun) deschise și închise, inclusiv în transportul public. Masca trebuie să acopere atât gura, cât și nasul.
- 1.2. Respectarea distanței fizice între persoane de minimum 1 (unu) metru, cu excepția cazurilor când, prin prevederi speciale, se stabilește respectarea unei alte distanțe între persoane ori în cazul regulilor de transportare a persoanelor în transportul public.
- 1.3. Respectarea regulilor de igienă a mâinilor.
- 1.4. Respectarea regulilor de igienă respiratorie.
- 1.5. Respectarea, sub proprie răspundere, a regimului de autoizolare de către persoanele cărora li se stabilește regimul respectiv.
- 1.6. Respectarea de către persoanele fizice care se află în teritoriile sau instituțiile cu regim de carantină a măsurilor impuse de autorități.
- 1.7. Monitorizarea personală de către fiecare persoană fizică a stării de sănătate. Adresarea timpurie la medicul de familie sau la instituțiile de asistență medicală la apariția primelor simptome specifice ale infecției COVID-19.
- Conducătorii instituțiilor medico-sanitare publice și private, ai instituțiilor sociomedicale și ai instituțiilor de reabilitare/recuperare/balneo-sanatoriale vor asigura implementarea, sub răspundere personală, a următoarelor măsuri de prevenire și control al infecției COVID-19:
- 2.1. Realizarea strictă a managementului calității serviciilor prestate, inclusiv al măsurilor de control al infecției COVID-19, în conformitate cu actele normative în vigoare.
- 2.2. Organizarea accesului fluidizat al vizitatorilor și însoțitorilor în cadrul instituției/prestatorului.
- 2.3. Efectuarea triajului și monitorizarea zilnică la COVID–19 a pacientului/beneficiarului/însoțitorului.
- 2.4. Organizarea și efectuarea triajului zilnic al personalului angajat, la începutul turei de lucru.
- 2.5. Asigurarea personalului angajat cu echipament de protecție conform riscului de expunere.
- 2.6. Monitorizarea utilizării corecte a echipamentului de protecție.
- 2.7. Asigurarea instituției cu produse dezinfectante, inclusiv pentru igiena mâinilor, și organizarea măsurilor de curățare și dezinfecție.
- 2.8. Organizarea instruirii personalului la locul de muncă privind măsurile de prevenire, control și combatere a infecției cu COVID–19.
- 2.9. Reevaluarea modului și a volumului de activitate a personalului angajat, pentru facilitarea organizării lucrului de la distanță (în baza evaluării condițiilor de activitate a instituției/prestatorului, grupurilor de risc și a condițiilor familiale ale angajatului: comorbidități, vârstă, copii minori, persoane la îngrijire etc.).
- 2.10. Organizarea activității și amenajării locului de muncă cu respectarea măsurilor de prevenire conform Ghidului practic „Măsuri-cheie pentru prevenirea infecției COVID-19 la locul de muncă”, aprobat de către Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale.
- 2.11.Organizarea și efectuarea programării populației pentru imunizarea antiCOVID în zilele de luni-sâmbătă, în intervalul orar 09.00 – 18.00.
- 2.12. Asigurarea acordării, de către instituțiile medico-sanitare publice, a asistenței medicale tuturor persoanelor care întrunesc criteriile definiției de caz pentru COVID-19, indiferent de statutul acestora în sistemul asigurărilor obligatorii de asistență medicală (asigurate/neasigurate).
- Se recomandă conducătorilor entităţilor publice:
- 3.1. Atragerea cu prezență fizică la serviciu a personalului strict necesar pentru asigurarea funcționalității instituției, precum și a personalului a cărui activitate necesită prezența obligatorie la serviciu.
- 3.2. Pentru personalul a cărui activitate nu necesită prezența obligatorie la locul de muncă, se vor asigura condiții de muncă la distanță.
- 3.3. Ministerele, Cancelaria de Stat, alte autorități administrative centrale subordonate Guvernului și structurile organizaționale din sfera lor de competentă (autoritățile administrative din subordine, inclusiv serviciile publice desconcentrate și cele aflate în subordine, precum și instituțiile publice, întreprinderile de stat și societățile comerciale cu capital integral sau majoritar public în care ministerul, Cancelaria de Stat sau altă autoritate administrativă centrală are calitatea de fondator) vor organiza desfășurarea activității în regim special de lucru, de la 7.30 până la 16.00 și pauza de masă de la 12.00 până la 12.30.
Traversarea frontierei Republicii Moldova
- Se stabilesc următoarele măsuri de prevenire şi control al infecţiei COVID-19 la traversarea frontierei de stat pe sensul de intrare în Republica Moldova:
4.1. Se instituie obligativitatea prezentării la trecerea frontierei de stat pe sensul de intrare în Republica Moldova a rezultatului negativ al testului PCR COVID19, efectuat cu cel mult 72 ore înaintea îmbarcării (pentru cei care călătoresc cu mijloace de transport în comun) sau intrării pe teritoriul Republicii Moldova (pentru cei care călătoresc cu mijloace proprii). Confirmarea trebuie să fie prezentată în una din limbile română, engleză, franceză, germană, italiană sau rusă.
4.2. Persoanele care traversează frontiera de stat pe sensul de intrare în Republica Moldova și nu dețin rezultatul negativ al testului PCR COVID-19 prevăzut la punctul 4.1 vor completa, în mod obligatoriu, fişa epidemiologică, precum şi vor semna declaraţia pe propria răspundere de a respecta regimul de autoizolare de 14 (paisprezece) zile, în locurile determinate. În cazul minorilor până la 14 ani, fişa epidemiologică şi declaraţia pe propria răspundere sunt completate şi semnate de reprezentantul legal sau însoţitor.
4.3. Excepţie de la prevederile subpunctelor 4.1 și 4.2 se stabileşte pentru următoarele categorii de persoane, în cazul în care nu prezintă semne clinice de infecţie respiratorie sau stare febrilă:
- 4.3.1. copiii cu vârsta mai mică sau egală cu 5 ani;
- 4.3.2. conducătorii auto şi personalul de deservire a vehiculelor rutiere de transport marfă şi a vehiculelor rutiere de transport de persoane contra cost care au mai mult de 9 locuri pe scaune, inclusiv locul conducătorului, echipajele şi personalul de deservire ale aeronavelor/navelor şi brigăzile şi personalul de deservire ale garniturilor de tren;
- 4.3.3. persoanele care călătoresc din motive de sănătate sau umanitar, inclusiv însoţitorul, după caz (cu prezentarea documentelor confirmative);
- 4.3.4. elevii/studenţii care urmează să susţină examene, care merg la studii în unităţi/instituţii de învăţământ pe teritoriul Republicii Moldova sau peste hotare, sau care se deplasează pentru activităţi legate de finalizarea/organizarea/desfaşurarea studiilor/participarea la concursuri sau olimpiade internaționale, cu prezentarea documentelor confirmative. Excepţia se aplică şi pentru reprezentantul legal sau
însoţitorul desemnat prin declaraţie de către reprezentantul legal; - 4.3.5. persoanele care se deplasează în interes profesional, dovedit prin viză, permis de şedere sau un alt document confirmativ, care include invitaţia şi/sau contractul încheiat cu o persoană juridică rezidentă în Republica Moldova;
- 4.3.6. persoanele care călătoresc în străinătate în interes profesional şi la revenire în ţară prezintă confirmarea delegării în străinătate emisă în numele persoanei juridice rezidente a Republicii Moldova, în baza invitației sau contractului încheiat cu agentul economic din străinătate, sau ordin de delegare emis de instituţiile publice ale Republicii Moldova;
- 4.3.7. lucrătorii transfontalieri care intră în Republica Moldova din România său Ucraina, precum şi cei din Republica Moldova angajaţi ai agenţilor economici din ţările menţionate, care fac dovada raporturilor contractuale cu agenţii economici respectivi;
- 4.3.8. posesorii paşapoartelor diplomatice, de serviciu, oficiale şi speciale şi altele asimilate acestora, precum şi titularii documentelor de călătorie tip LaissezPasser eliberate de către Organizaţia Naţiunilor Unite, inclusiv membrii familiilor personalului misiunilor diplomatice şi consulare, şi organizaţiilor/misiunilor internaţionale acreditate în Republica Moldova, şi/sau personalul implicat în asigurarea ajutorului umanitar;
- 4.3.9. sportivii care se deplasează în scopul participării la competiții sportive internaționale și cantonamente, precum și membrii delegațiilor sportive sau însoțitorii acestora (părinții sau reprezentații legali ai copiilor minori);
- 4.3.10. persoanele în tranzit, itinerarul tranzitării fiind stabilit de Inspectoratul General al Poliției de Frontieră;
- 4.3.11. persoanele care sunt citate de instanțele de judecată/organele de drept din Republica Moldova, precum şi reprezentanţii lor legali, fapt dovedit prin documente confirmative în acest sens;
- 4.3.12. persoanele care deţin un act confirmativ de administrare a vaccinului anti-COVID-19, prezentat în una din limbile română, engleză, franceza, germană, italiană sau rusă.
4.4. Persoanele care se află în regim de autoizolare/carantină pot întrerupe acest regim după a 10-a zi dacă efectuează un test PCR COVID-19, iar rezultatul acestuia este negativ.
Organizarea procesului educațional
- Organizarea procesului educațional în instituțiile de învățământ se dispune de către comisiile teritoriale extraordinare de sănătate publică din unitățile administrativ-teritoriale (UAT) de nivelul întâi, UAT de nivelul al doilea: municipiul Chișinău și municipiul Bălți și UAT ale unității teritoriale autonome Găgăuzia, în funcție de gradul de alertă atribuit localității, în baza indicatorului incidenței la 100 mii populație, conform următoarelor scenarii:
5.1. Pentru localitățile în care se atestă gradul de alertă Cod Verde sau Cod Galben (incidența mai mică de 49 de cazuri COVID-19 la 100 mii populație în ultimele 14 zile) – participarea zilnică a preșcolarilor, elevilor și studenților cu prezență fizică în instituțiile de învățământ, cu respectarea strictă a normelor de sănătate publică privind prevenirea și răspândirea COVID-19.
5.2. Pentru localitățile în care se atestă gradul de alertă Cod Portocaliu
(incidența cuprinsă între 50 și 100 de cazuri COVID-19 la 100 mii populație în
ultimele 14 zile):
5.2.1. Participarea zilnică cu prezență fizică în instituțiile de învățământ a
preșcolarilor, elevilor din învățământul primar, elevilor din clasele absolvente (a IXa, a XII-a, a XIII-a din învățământ seral), precum și a elevilor din învățământul
profesional tehnic antrenați în stagiile de practică și în grupele absolvente, a
studenților din anii absolvenți din învățământul superior la orele practice, cu
respectarea strictă a normelor de sănătate publică privind prevenirea și răspândirea
COVID-19;
5.2.2. Participarea zilnică în procesul educațional la distanță a elevilor și
studenților din celelalte clase și ani de studii.
5.3. Pentru localitățile în care se atestă gradul de alertă Cod Roșu (incidența
mai mare de 100 de cazuri COVID-19 la 100 mii populație în ultimele 14 zile) opțiunea
de bază va fi instruirea la distanță, cu excepția instituțiilor de educație timpurie.
5.4. Pentru învățământul primar, pentru elevii claselor absolvente (a IX-a, a
XII-a, a XIII-a din învățământ seral), precum și pentru elevii din învățământul
profesional tehnic antrenați în stagiile de practică și în grupele absolvente, pentru
studenții din anii absolvenți din învățământul superior la orele practice, se poate
institui instruirea combinată, cu respectarea strictă a normelor de sănătate publică
privind prevenirea și răspândirea COVID-19.
6. Persoanele fizice și persoanele juridice care efectuează activități de
transport feroviar și rutier de persoane în trafic local, municipal/raional/interraional,
internațional, precum și activități conexe (gări auto/feroviare, stații de testare auto etc.)
vor asigura respectarea strictă a următoarelor măsuri de prevenire și control a infecției
COVID-19:
6.1. Asigurarea protecției personalului care efectuează transport rutier și
activități conexe, prin: (i) echipament de protecție (măști, mănuși); (ii) dezinfectanți
(pentru mâini și suprafețe); (iii) triajul zilnic al personalului angajat la începutul turei
de lucru (termometria, starea sănătății).
6.2. Ajustarea orarului de călătorie și a numărului de unități de transport, după
necesitate în orele de vârf.
6.3. Automonitorizarea stării de sănătate a personalului pe parcursul zilei de
muncă, cu informarea angajatorului.
6.4. Majorarea la maximum de către gările și stațiile auto autorizate în modul
corespunzător a numărului de ghișee pentru vânzarea biletelor de călătorie.
6.5. Monitorizarea permanentă a fluxului de persoane și neadmiterea creării
aglomerațiilor.
6.6. Purtarea obligatorie a măștilor de protecție pentru conducătorii auto,
taxatori și pasageri, pe parcursul călătoriei.
6.7. Respectarea măsurilor de curățare, dezinfectare a suprafețelor din gările
feroviare, autogări și mijloace de transport public la începutul orelor de lucru, dar și
după fiecare rută/cursă efectuată la stația terminus.
6.8. Verificarea de către operatorii de transport a temperaturii pasagerilor la
îmbarcarea la cursele de transport rutier sau feroviar de persoane în trafic internațional,
care nu trebuie să depășească 37° grade Celsius.
7. Administratorii unităților comerciale cu amănuntul vor asigura respectarea
următoarelor măsuri specifice de prevenire și control al infecției COVID-19:
7.1. Asigurarea accesului fluidizat al vizitatorilor/cumpărătorilor în interiorul
unității comerciale.
7.2. Admiterea în spaţiile comerciale gestionate a unui număr limitat de
vizitatori/cumpărători, reieșind din normativul 1 persoană per 4 m2 din spațiul
comercial liber. Copiii cu vârsta până la 10 ani vor fi admiși în spațiul comercial
împreună cu adulții care îi însoțesc.
7.3. Instalarea, la intrare în spaţiul comercial gestionat, în locuri vizibile şi
accesibile pentru vizitatori/cumpărători, a dozatoarelor cu soluţie dezinfectantă pe
bază de alcool pentru respectarea igienei mâinilor clienţilor.
7.4. Admiterea în spaţiul comercial gestionat exclusiv a vizitatorilor/
cumpărătorilor asiguraţi cu măşti de protecţie, cu excepția copiilor cu vârsta mai mică
sau egală cu 5 ani.
7.5. Asigurarea personalului cu cantităţi suficiente de echipament de protecţie
personală (măşti, mănuşi, şorţuri şi viziere după caz). Monitorizarea portului corect al
măștilor (masca trebuie să acopere atât gura, cât și nasul), precum și a frecvenței de
schimbare a echipamentului de protecție.
7.6. Deschiderea numărului maxim de case, în mod special în orele de vârf,
pentru evitarea creării aglomerărilor. Instalarea semnelor/indicatoarelor vizibile pe
podea pentru a asigura respectarea distanței fizice de 1 metru în apropierea caselor.
7.7. Instalarea ecranelor de protecție din plexiglas/sticlă la case.
7.8. Vânzătorii și lucrătorii unităților comerciale vor atenționa clienții despre
necesitatea respectării distanţei fizice de cel puţin 1 metru, cu excepția membrilor unei
familii sau a grupurilor de maximum 3 persoane.
7.9. Monitorizarea stării de sănătate a angajaţilor din subordine, inclusiv
termometria, la începutul și pe parcursul zilei de muncă, cu asigurarea evidenţei. În
caz de depistare a unor simptome ale infecţiei respiratorii acute, angajatul nu se admite
la serviciu, se autoizolează şi informează medicul de familie.
7.10. Efectuarea obligatorie a termometriei la intrarea în unitatea comercială a
fiecărui vizitator/cumpărător, cu interzicerea accesului persoanelor cu stare febrilă şi
informarea lor despre necesitatea consultării medicului.
7.11. Prelucrarea cu produse dezinfectante a suprafețelor, coșurilor,
cărucioarelor etc. și asigurarea regimului de curățare umedă de minimum de 3 (trei)
ori pe zi, cu înregistrarea acestor lucrări într-un registru special, elaborat de operator
în formă liberă.
8. Administratorii pieţelor şi operatorii economici de pe teritoriul acestora
vor asigura respectarea următoarelor măsuri specifice de prevenire și control al
infecției COVID – 19:
8.1. Organizarea şi monitorizarea fluxului de vizitatori/cumpărători, cu ieşiri
şi intrări separate.
8.2. Atenţionarea vizitatorilor/cumpărătorilor despre obligativitatea
respectării distantei fizice de 1 metru, inclusiv la solicitarea vânzătorilor/
comercianților.
8.3. Admiterea pe teritoriul pieței exclusiv a vizitatorilor/ cumpărătorilor
asiguraţi cu măşti de protecţie, cu excepția copiilor cu vârsta mai mică sau egală cu 5
ani.
8.4. Monitorizarea stării de sănătate a angajaţilor, inclusiv termometria, la
începutul zilei de muncă, cu asigurarea evidenţei. În caz de depistare a unor simptome
ale infecţiei respiratorii acute, angajatul nu se admite la serviciu, se autoizolează şi
informează medicul de familie.
8.5. Efectuarea obligatorie a termometriei la intrarea în piaţă a fiecărui
vizitator/cumpărător, cu interzicerea accesului pe teritoriul pieţei a persoanelor cu
stare febrilă şi informarea lor despre necesitatea consultării medicului.
8.6. Instalarea în locuri vizibile şi accesibile pentru vizitatori/cumpărători a
dozatoarelor cu soluţie dezinfectantă pe bază de alcool pentru respectarea igienei
mâinilor.
8.7. Asigurarea obligatorie a tuturor angajaţilor/comercianţilor cu echipament
de protecţie (măşti, mănuşi).
8.8. Organizarea locurilor comerciale cu respectarea unei distanţe de 2 metri
între ele.
8.9. Asigurarea bunei funcționări a unităţilor sanitare (WC, vestiare) de pe
teritoriul pieţelor (pavilioanelor etc.), asigurarea permanentă a acestora cu
soluţii/substanţe dezinfectante, conectarea la reţeaua de apeduct, sistem de canalizare.
8.10. Organizarea de către comerciant a măsurilor de dezinfecţie a inventarului
şi suprafeţelor de lucru cu soluţii pe bază de alcool, cu o periodicitate de cel puţin 3
ore, fără deteriorarea calitatea şi siguranţei produselor alimentare.
8.11. Efectuarea, la finele fiecărei zile, a dezinfecţiei utilajului/inventarului de
lucru, utilajului frigorific, spaţiilor de depozitare şi comercializare a
produselor/mărfurilor, tejghelelor şi întregului teritoriu.
8.12. Informarea comercianţilor şi cumpărătorilor referitor la măsurile de
sănătate publică pentru prevenirea infecţiei COVID-19 prin intermediul postului local
de radio sau alte dispozitive audio, precum şi prin afişarea materialelor informative,
care promovează regulile de igienă şi prevenire a infecţiei COVID-19. Materialele
informative vor fi coordonate cu Agenţia Naţională pentru Sănătate Publică.
9. Administratorii unităților de alimentaţie publică vor asigura respectarea
următoarelor măsuri specifice de prevenire și control al infecției COVID – 19:
9.1. Monitorizarea stării de sănătate a angajaţilor, inclusiv termometria, la
începutul zilei de muncă, cu asigurarea evidenţei. În caz de depistare a unor simptome
ale infecţiei respiratorii acute, angajatul nu se admite la serviciu, se autoizolează şi
informează medicul de familie.
9.2. Asigurarea personalului cu cantităţi suficiente de echipament de
protecţie personală (măşti, mănuşi, şorţuri şi viziere, după caz). Monitorizarea portului
corect al măștilor (masca trebuie să acopere atât gura, cât și nasul), precum și a
frecvenței de schimbare a echipamentului de protecție.
9.3. Instalarea la intrare în locuri vizibile a dozatoarelor cu dezinfectant
pentru mâini pe bază de alcool.
9.4. Efectuarea obligatorie a termometriei la intrarea în unitatea de
alimentație publică a fiecărui vizitator/cumpărător, cu interzicerea accesului
persoanelor cu stare febrilă şi informarea lor despre necesitatea consultării medicului.
9.5. Excluderea posibilităților de creare a aglomerațiilor prin asigurarea
respectării distanței fizice de 1 metru între persoane. Se va admite deservirea
concomitentă la mese a maximum 4 persoane, cu excepția grupurilor constituite din
membrii unei familii.
9.6. Asigurarea folosirii unor grupuri sanitare separate pentru personal şi
vizitatori.
9.7. Aplicarea ecranelor de protecţie din plexiglas/sticlă la case şi locurile de
preluare a comenzilor.
9.8. Asigurarea condiţiilor pentru respectarea igienei mâinilor, după fiecare
client, la prepararea bucatelor – înainte şi după orice contact cu produsele alimentare.
9.9. Igienizarea şi dezinfectarea meselor de deservire după fiecare client.
9.10. Igienizarea şi dezinfectarea spaţiilor de lucru a personalului, spaţiilor de
deservire şi grupurilor sanitare la fiecare 2 ore, cu înregistrarea acestor lucrări într-un
registru special, ținut de operator în formă liberă.
10. Administratorii centrelor comerciale vor asigura implementarea și
monitorizarea respectării măsurilor de prevenire și control al infecţiei COVID-19
specifice pentru activitatea centrelor comerciale:
10.1. Efectuarea obligatorie a termometriei la intrarea în Centrul comercial a
fiecărui vizitator/cumpărător, cu interzicerea accesului în incinta Centrului a
persoanelor cu stare febrilă şi informarea lor despre necesitatea consultării medicului.
10.2. Admiterea în Centrul comercial exclusiv a vizitatorilor/cumpărătorilor
asiguraţi cu măşti de protecţie, cu excepția copiilor cu vârsta mai mică sau egală cu 5
ani.
10.3. Monitorizarea stării de sănătate a angajaţilor din subordine, inclusiv
termometria, la începutul zilei de muncă, cu asigurarea evidenţei. În caz de depistare
a unor simptome ale infecţiei respiratorii acute, angajatul nu se admite la serviciu, se
autoizolează şi informează medicul de familie.
10.4. Atenționarea vizitatorilor/cumpărătorilor despre obligativitatea
respectării distanței fizice de 1 metru, cu excepția membrilor unei familii.
10.5. Monitorizarea igienizării de către fiecare vizitator/cumpărător a mâinilor
prin intermediul dozatoarelor cu soluţie dezinfectantă pe bază de alcool instalate la
intrarea în Centrul comercial.
10.6. Admiterea în incinta Centrului comercial a unui număr limitat de
vizitatori/cumpărători, reieșind din normativul de 1 vizitator per 4 m2 din suprafața
comercială.
10.7. Plasarea la intrare în Centrul comercial a informației privind numărul de
vizitatori care pot să se afle concomitent în incinta Centrului comercial.
10.8. Monitorizarea numărului de persoane care se află concomitent în incinta
Centrului comercial, prin intermediul sistemului electronic de numărare a persoanelor
la intrare și ieșire sau prin monitorizarea fizică de către personalul din pază.
10.9. Limitarea numărului de persoane care pot să se afle concomitent în
spațiile de uz comun din incinta Centrului comercial (de ex.: WC, lift etc.).
10.10. Deschiderea la maximum a tuturor căilor de acces pentru a evita crearea
aglomerațiilor la intrare/ieșire în/din Centrul comercial.
10.11. Separarea intrărilor de ieșiri prin instalarea indicatoarelor respective.
10.12. Instalarea semnelor pe podea (indicatoarelor) în fața utilajelor de
deservire automată (de genul, dar nelimitându-se la cele menționate: bancomate,
aparate de preparare a cafelei/ceai, terminalelor de plată etc.) pentru respectarea
distanței fizice de 1 metru între persoane.
10.13. Comercializarea produselor de igienă și protecție personală în cel puțin
unul dintre magazine (unitățile comerciale) din incinta Centrului comercial. În lipsa
acestora se va asigura organizarea unui punct de comercializare a produselor de igienă
și protecție personală.
10.14. Asigurarea cu produse de dezinfectare a mâinilor la intrare în Centrul
comercial, la intrare în lifturi, în WC și la fiecare nivel/etaj.
10.15. Informarea comercianţilor şi cumpărătorilor referitor la măsurile de
sănătate publică pentru prevenirea infecţiei COVID-19 prin intermediul postului local
de radio sau alte dispozitive audio, precum şi prin afișarea materialelor informative,
care promovează regulile de igienă şi de prevenire a infecţiei.
10.16. Asigurarea cu o igienizare de cel puțin 2-3 ori pe zi a suprafețelor de
exploatare intensă (lift, escalator, WC, bancomate, terminale de plată, scări etc.).
10.17. Asigurarea locatarilor cu informațiile privind normele de prevenire și
control al infecției COVID-19.
-
Se recomandă desfășurarea activității cultelor religioase, ce ține de
organizarea întrunirilor cu caracter religios, oficierea slujbelor și a rugăciunilor cu
caracter colectiv sau privat, a serviciilor divine sau a altor evenimente tradiționale
religioase, cu respectarea următoarelor măsuri de prevenire și control al infecției
COVID-19:
11.1. Admiterea în interiorul lăcaşurilor de cult a unui număr limitat de
persoane, astfel încât să fie asigurată o suprafaţă de minimum 4 m2 pentru fiecare
persoană şi o distanţă fizică de siguranță de minimum 2 metri între persoanele
participante la activităţile religioase (cu excepția slujitorilor de cult). Fluxul de
persoane va fi dirijat astfel încât să se evite formarea aglomerațiilor. Slujitorii de cult
vor asigura respectarea strictă de către toate persoanele ce intră în lăcașul de cult a
prevederilor prezentului subpunct.
11.2. Instalarea la intrare în lăcașul de cult, în locuri vizibile și accesibile, a
dozatoarelor cu soluție dezinfectantă pe bază de alcool pentru respectarea igienei
mâinilor. La intrarea în lăcaşul de cult și în locul de organizare a slujbelor, fiecare
persoană este obligată să îşi dezinfecteze mâinile.
11.3. Efectuarea triajului observațional și măsurarea temperaturii corpului la
intrarea în lăcașurile de cult a fiecărei persoane, cu interzicerea accesului în interior a
persoanelor care prezintă simptome de infecție respiratorie (tuse, strănut, rinoree) sau
stare febrilă și informarea lor despre necesitatea consultării medicului.
11.4. Purtarea obligatorie a măştii de protecție pe toată durata aflării în
interiorul lăcaşului de cult. Masca trebuie să acopere atât gura, cât şi nasul.
11.5. Plasarea, la loc vizibil, a anunțurilor scrise privind regulile de distanţare
fizică, de evitare a aglomerațiilor, de acces limitat în lăcaşurile de cult şi în locurile de
organizare a slujbelor (inclusiv numărul maxim admis de persoane aflate concomitent
în lăcașul de cult), precum și despre obligativitatea purtării corecte a măștii de
protecție, respectării igienei mâinilor și a etichetei tusei și a strănutului. Slujitorii de
cult vor monitoriza respectarea de către toate persoanele aflate în lăcașul de cult a
regulilor stabilite.
11.6. Monitorizarea stării de sănătate a slujitorilor de cult, inclusiv prin
măsurarea temperaturii corpului, la începutul și la sfârșitul zilei de muncă. În caz de
depistare a unor simptome specifice infecției respiratorii acute (tuse, strănut, rinoree),
persoana nu este admisă la oficierea slujbelor, se autoizolează și informează medicul
de familie.
11.7. Evitarea contactului și a sărutării obiectelor de cult.
11.8. Neadmiterea consumului produselor alimentare, inclusiv a oferirii
acestora, în incinta lăcașului de cult.
11.9. Promovarea salutului între credincioși și slujitorii de cult exclusiv prin
plecarea capului și închinăciune, fără îmbrățișări.
11.10. Binecuvântarea se va oferi/primi de la o distanță de cel puțin 1 metru.
11.11. Se vor dezinfecta periodic, o dată la 3-4 ore, obiectele sau suprafeţele de
contact frecvent (de exemplu mânerele uşilor, balustradele, scaunele etc.).
11.12. Îndemnarea persoanelor din grupele de risc, persoane vârstnice și
persoane cu boli cronice, să evite locurile aglomerate și să facă rugăciunea de acasă.
11.13. Evitarea organizării pelerinajelor.
11.14. Activitățile religioase oficiate de către slujitorii de cult în aer liber se vor
desfăşura cu menţinerea distanţei fizice de 1,5 metri între persoane.12. Administratorii unităților de deservire ce prestează servicii de coafură și
alte servicii de înfrumusețare (ce se atribuie codului CAEM 96.02) vor asigura
implementarea și respectarea următoarelor măsuri de control și prevenire COVID-19:12.1. Organizarea prestării serviciilor doar prin programare prealabilă.
12.2. Triajul zilnic al personalului angajat la începutul turei de lucru
(termometria, starea sănătății).
12.3. Instalarea la intrare, în locuri vizibile și accesibile, a dozatoarelor cu
dezinfectant pentru prelucrarea mâinilor.
12.4. Amplasarea locurilor de muncă cu respectarea strictă a distanței între ele
de cel puțin 2 (doi) metri.
12.5. Asigurarea angajaților cu echipamente de protecție individuală – halat
de lucru, mască, mănuși.
12.6. Aerisirea și curățarea încăperilor la un interval de cel mult 2 (două) ore.
12.7. Prelucrarea cu soluții dezinfectante pe bază de alcool a locului de muncă
după fiecare client și a suprafețelor (mânere, întrerupătoare, mese, scaune etc.).
12.8. Termometria obligatorie la intrarea în frizerie a clienților.
12.9. Purtarea obligatorie a măștilor de către angajați și clienți. Masca trebuie
să acopere atât gura, cât și nasul.13. Administratorii centrelor sportive, terenurilor de sport și bazinelor
sportive în procesul de organizare a antrenamentelor individuale şi contact vor asigura
implementarea și monitorizarea respectării următoarelor măsuri de prevenire și control
al infecției COVID-19:
13.1. Informarea antrenorilor şi sportivilor privind recomandările autorităţii
centrale de specialitate despre normele sanitar-epidemiologice aplicabile pentru
reducerea răspîndirii infecţiei COVID-19.
13.2. Aerisirea/ventilarea tuturor încăperilor, inclusiv a birourilor angajaţilor,
vestiarelor.
13.3. Dezinfectarea vestiarelor şi a echipamentelor sportive folosite în cadrul
instruirii şi antrenamentelor la finalizarea fiecărui antrenament.
13.4. Echiparea personalul angajat cu mănuşi, măşti, dezinfectant.
13.5. Plasarea, la intrarea în instituţia sportivă, a recipientelor cu dezinfectant
pentru mâini, persoanele fiind obligate să îşi dezinfecteze mîinile.
13.6. Afişarea, la intrarea în instituţia sportivă, a pliantelor informative cu
privire la măsurile de igienă, numărul maxim de vizitatori care se pot afla concomitent
în sală, obligativitatea de păstrare a distanţei fizice de cel puţin 1 metru.
13.7. Stabilirea protocoalelor clare de curăţenie şi dezinfecţie, atât pentru
zonele şi locaţiile utilizate, cât şi pentru materialele şi inventarul folosit, toateechipamentele şi spaţiile utilizate fiind curăţate şi dezinfectate după fiecare
antrenament.
13.8. Stabilirea și respectarea strictă a orarului antrenamentelor. Se va permite
organizarea concomitentă a antrenamentelor doar în cazul disponibilităţii mai multor
terenuri de antrenament.
13.9. Permiterea accesului în cadrul entităţii în funcţie de capacitatea
centrului/terenului sportiv, pentru a evita aglomerația, în baza programării prealabile,
calculate astfel încât între grupurile de utilizatori să fie suficient timp pentru efectuarea
dezinfectării spaţiului şi a suprafeţelor de contact.14. Măsuri generale pentru persoanele fizice, aplicabile la nivel național:
14.1. Se recomandă aflarea în locurile publice (păduri, parcuri, alei, plaje etc.)
în grupuri mai mici de 3 persoane, cu excepția membrilor unei familii.
14.2. Se recomandă evitarea aflării persoanelor în vârstă de peste 63 (șaizeci și
trei) ani în afara domiciliului și în spațiile publice fără necesitate stringentă, cu
excepția: (i) deplasărilor în interes de serviciu, atunci când activitatea nu poate fi
desfășurată la distanță, (ii) deplasărilor pentru asigurarea cu produse alimentare; (iii)
deplasarea pentru asistență medicală ce nu poate fi amânată; (iv) deplasarea pentru alte
motive justificate și care nu pot fi amânate.
14.3. Se recomandă evitarea aflării pe terenuri de joacă a copiilor în absența
părinților/tutorelui legal. Persoanele aflate pe terenul de joacă vor respecta măsurile
de sănătate publică.