După ce șeful socialiștilor, Igor Dodon, a declarat că profesorii turci au fost extrădați ”civilizat” din Republica Moldova și că aceștia au servit și ceai în avionul charter cu care au fost duși în mod abuziv în Turcia, PSRM se arată revoltat de răpirea judecătorului ucrainean Nicolae Ceaus, ba mai mult, au decis instituirea unei comisii de anchetă pentru investigarea cazului. Asta deși există instituții competente care ar trebui să dea un răspuns cu privire la această situație, inclusiv Ministerul Afacerilor Interne, care este condus de către ministrul afiliat socialiștilor, Pavel Voicu.
”Pe timpul lui Plahotniuc s-a procedat civilizat atunci când au fost deportați profesorii turci. I-au urcat la o cursă charter, le-au turnat ceai și i-au trimis acasă. Au fost respectate anumite proceduri. Pe urmă a fost o comisie parlamentară și s-a decis că a fost ilegal. Însă, au fost respectate anumite proceduri. Aici ce s-a întâmplat? Ziua în amiaza mare, i-au pus un sac în cap, l-au pus în portbagaj și cu o mașina cu numere diplomatice a fost dus peste hotare”, a mai spus Dodon.
Amintim că în cadrul unei vizite oficiale în Turcia, președintele turc i-a mulțumit lui Dodon pentru contribuția la ”extrădarea profesorilor turci”.
Deputații Partidului Socialiștilor au înregistrat în Parlament proiectul de hotărâre cu privire la constituirea Comisiei de anchetă pentru elucidarea circumstanțelor presupusei răpiri a ex-judecătorului ucrainean, Nicolae Ceaus.
Autorii inițiativei sunt deputații: Corneliu Furculiță, Vlad Batrîncea, Bogdan Tîrdea, Petru Burduja, Grigore Novac, Vladimir Odnostalco și Adrian Lebedinschi. Aceștia spun că Comisia va monitoriza acțiunile organelor competente de soluționarea cazului pentru a fi identificate carențele din legislația națională.
”Un alt obiectiv al comisiei de anchetă va fi colaborarea cu instituțiile de stat ale căror competență ține de soluționarea situațiilor de genul dat. De asemenea, comisia va înainta propuneri pentru soluționarea eficientă și rapidă a cazului, în scopul neadmiterii încălcării grave ale drepturilor omului, dar și a legislației din domeniul penal al Republica Moldova”, spun autorii.
Comisia de anchetă va prezenta în decurs de 60 de zile raportul în plenul Parlamentului. Autorii propun ca în componența comisiei vor intra nouă deputați din toate fracțiunile parlamentare.
Amintim că magistratul din Ucraina, Nicolae Ceaus, cel care în anul 2016 a fugit de justiția de la Kiev după ce a fost prins cu mită de 150 de mii de dolari în borcane și s-a ascuns în Republica Moldova, ar fi fost răpit la Chișinău. Poliția a pornit un proces penal pe acest caz.
Ministrul de Interne, Pavel Voicu a anunțat într-un briefing de presă că o persoană a fost deja reținută, însă nu a oferit detalii despre cine este vorba.
În luna iunie 2019, Curtea Europeană pentru Drepturile Omului a declarat Moldova vinovată de încălcarea drepturilor omului în cazul expulzării profesorilor și a obligat țara noastră să le plătească prejudicii a câte 25 mii de euro.