După ședința Consiliului Suprem de Securitate, președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a făcut declarații de presă. Astfel, președintele s-a referit la riscurile privind securitatea alimentară.
”Ne îngrijorează prețurile care cresc și situația cetățenilor cu venituri mici, care nu pot să plătească mai mult pentru produsele de panificație. Am văzut cu toții că, din rezerva de stat au fost vândute grâne și acestea merg la export. Pentru că anumite instituții ale statului nu și-au făcut treaba, am recomandat Guvernului să se introducă o interdicție temporară la exportul grâului. Între timp se va reface acel grup de lucru, care va analiza situația, ca să nu crească prețurile. Va fi făcută o anchetă a acestui proces, prin care, Agenția pentru Rezerve Materiale a hotărât să reînnoiască rezervele de stat, dar cu încălcarea legislației”, declară președintele țării.
Vicepreședintele PPDA, Alexandru Slusari, declară că în ședința CSS s-a decis sistarea exportului până la mijlocul lunii mai. În același timp, Slusari menționează că sunt și premise pentru creșterea prețului la pâine.
”După cinci ore de discuții la Consiliul Suprem de Securitate, unde s-a discutat situația cu stocurile de grâu în țară, s-a adeverit că situația este una mai gravă, decât ne-am așteptat. Sunt premise pentru creșterea prețurilor la pâine și sacrificiu masiv al animalelor. La solicitarea Platformei DA a fost acceptată propunere de a interzice în general exportul de grâu până la 15 mai. Sper foarte mult, până diseară Guvernul va decide acest lucru”, declară vicepreședintele PPDA, Alexandru Slsuari.
Cu referire la informațiile distribuite în spațiul public, inclusiv, de instituția prezidențială, privind exportul de grâu din rezervele de stat, Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului, precizează că informațiile sunt eronate și acuzațiile aduse sunt nefondate.