Foto: siti.md

Gata cu răsfățul – Vom dormi mai puțin! Trecem la ora de vară în această noapte

Republica Moldova va trece la ora de vară pe 28 martie, ultima duminică a lunii.

Ceasurile vor fi schimbate cu o oră înainte și, în noaptea de sâmbătă spre duminică, ora 02.00 va deveni ora 03.00.

Deși trecerea la ora de vară este criticată de medici, aceasta are scopul de a folosi la maximum lumina solară, în intervalul aprilie – octombrie.

Mai mulţi specialiști în medicină şi psihologie susţin că trecerea la ora de vară poate influența starea de sănătate şi de spirit a multor persoane, în special a celor care suferă de maladii cronice, boli cardiovasculare ori tensiune arterială.

Dormim mai puţin sau dormim mai mult?

Vestea proastă: dormim mai puţin în această noapte, iar ziua de duminică, 28 martie, va fi cea mai scurtă zi a anului, cu doar 23 de ore.

Ora de vară a fost introdusă pentru a creşte numărul orelor în care oamenii îşi pot desfăşura activităţile beneficiind de lumina naturală a Soarelui, fiind o măsură foarte utilă pentru persoanele care lucrau pe vremuri în agricultură.

Cât mai continuă schimbarea orei?

Comisia Europeană a propus renunţarea la schimbarea sezonieră a orei în Europa, oferind statelor membre libertatea de a decide, odată pentru totdeauna, dacă doresc să aplice în mod permanent ora de vară sau de iarnă. Ar fi urmat ca începând din anul 2021 să se renunţe la schimbarea orei de vară şi de iarnă în Uniunea Europeană.

Astfel, statele care decideau să menţină permanent ora de vară ar fi urmat să facă ultima modificare în acest sens în ultima duminică din martie 2021, iar cele care preferau să rămână la ora de iarnă (ora standard) vor face modificarea finală în ultima duminică din octombrie 2021.

În mod normal, țările Uniunii Europene erau așteptate să informeze Comisia asupra alegerii lor până în aprilie 2020, apoi urmau să se coordoneze cu executivul blocului comunitar pentru ca deciziile individuale să nu afecteze funcţionarea pieţei unice. Numai că situația specială apărută în urma crizei provocate de pandemia de coronavirus a dat peste cap aceste planuri.

Propunerea de renunţare la schimbarea orei a apărut în 2018 şi ar fi trebuit să intre în vigoare încă din 2019, dar unele ţări europene s-au opus.

 

Dosar Media

Ai o noutate?