Maia Sandu va merge la Curtea Constituțională că ceară constatarea circumstanțelor pentru dizolvarea Parlamentului. Decizia este luată, iar discuțiile de astăzi cu fracțiunile parlamentare sunt doar o mimare a consultărilor.
O declarație în acest sens a făcut deputatul PPDA, Alexandru Slusari, după discuția cu președintele Republicii Moldova.
”Decizia doamnei Sandu că merge la Curtea constituțională este deja luată. Ceea ce se întâmplă este o formalitate. Nu are rost să avem o atitudine serioasă față de aceste consultări. Decizia este luată, nu s-a dorit o discuție sinceră. I-am reiterat poziția noastră, privind asumarea guvernării a PPDA. Nu a fost luată decizia cu privire la anticipate, care este data exactă, însă este cert că până atunci țara rămâne pe mâinile Guvernului interimar, condus de Aureliu Ciocoi. Nu se dorește să fie salvată țară. Deciziile se iau în interes politic”, declară Slusari.
Liderul platformei „PRO Moldova”, Adrian Candu, a declarat că în prezent nu sunt motive de dizolvare a Parlamentului. Mai mult, el a precizat că a mers la consultări doar din respect pentru instituția prezidențială.
Nici democrații nu susțin în momentul de față opțiunea dizolvării Parlamentului.
Ei au declarat după discuțiile avute cu Maia Sandu că i-au propus acesteia să înceteze lupta politică și să abandoneze pentru o perioadă ideea alegerilor anticipate și dizolvarea Parlamentului.
Democrații pledează pentru un guvern de compromis, care să fie format din reprezentanții ai diverselor formațiuni parlamentare.
Liderul PDM, Pavel Filip a declarat că i-au sugerat președintei Maia Sandu să înceapă imediat discuții cu fracțiunile parlamentare pentru instalarea unui guvern care să gestioneze această criză.
Maia Sandu organizează astăzi consultări cu fracțiunile parlamentare în sensul art. 85 alin.(1) din Constituție, ce prevede dizolvarea Parlamentului.
Potrivit art. 85 din Constituție, în cazul imposibilităţii formării Guvernului sau al blocării procedurii de adoptare a legilor timp de 3 luni, preşedintele R. Moldova, după consultarea fracţiunilor parlamentare, poate să dizolve Parlamentul. Parlamentul poate fi dizolvat, dacă nu a acceptat votul de încredere pentru formarea Guvernului, în termen de 45 de zile de la prima solicitare şi numai după respingerea a cel puţin două solicitări de învestitură.