Locuitorilor a şase localităţi din raionul Drochia, inclusiv din oraşul Drochia, li s-a interzis să se afle în afara domiciliului şi în spaţiile publice fără necesitate stringentă între orele 22:00 şi 07:00. O decizie în acest sens a fost luată de Comisia raională extraordinară de sănătate publică, având în vedere numărul mare de cazuri de COVID-19 înregistrate în aceste localităţi, transmite IPN.
Este vorba despre oraşul Drochia, satul Miciurin, satul Ţarigrad, satul Pelinia, comuna Şuri şi satul Chetrosu. Măsura se aplică începând de astăzi şi până pe 24 martie.
Potrivit deciziei, autorităţile administraţiei publice din raion, serviciile publice desconcentrate, precum şi instituţiile publice vor renunţa temporar la primirea persoanelor în audienţă. Consultarea se va face prin intermediul telefoniei sau a poştei.
Lockdown în raionul Drochia
Comisia interzice aflarea în locurile publice deschise în grupuri mai mari de 3 persoane (excepţie membrii de familie).
Potrivit aceleiaşi decizii, unităţile de alimentaţie publică (de tipul restaurantelor, barurilor, cantinelor, cafenelelor) vor admite organizarea şi desfăşurarea evenimentelor festive cu participarea unui număr mai mic de 20 de invitaţi, cu respectarea măsurilor de sănătate publică şi a instrucţiunii privind prevenirea infecţiei COVID-19.
Se permite desfăşurarea activităţilor de sport, fitness sau dans în sălile de sport, cu tineri cu vârsta de peste 18 ani, în număr nu mai mare de 20 de persoane.
Vor fi instituite trei echipe mobile care vor verifica respectarea măsurilor de prevenire şi control al infecţiei COVID-19 de către agenţii economici şi persoanele fizice.
Nerespectarea măsurilor de sănătate publică din decizie va servi temei pentru tragere la răspundere contravenţională sau penală a persoanelor vinovate.
În ceea ce privește situația epidemiologică în raioanele din țară, Briceni, Bălți și Anenii Noi sunt lideri în ceea ce privește cazurile de Covid-19, înregistrând câte 68, 61 și 66 de cazuri.
La polul opus se află raioanele Leova, Comrat și Cahul, înregistrând câte un caz. Totodată, și situația epidemiolgică din Capitală este una sub cod roșu, fiind înregistrate 991 de cazuri pozitive de Covid-19.