Ofițerii de investigații din cadrul Direcției regionale Est au reținut un conațional care a traversat frontiera de stat prin ocolirea punctului de trecere din proximitate. Bărbatul, originar din raionul Strășeni nu este la prima abatere de acest gen. Mai mult, acesta este căutat din 2018 și pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 179 Cod Penal, violare de domiciliu .
La valorificarea unei informații cu caracter operativ privind penetrarea hotarului de est al țării, polițiștii de frontieră au întreprins acțiunile necesare în vederea stabilirii și verificării incidentului dat. Astfel, la scurt timp în apropierea satului Palanca a fost reținut un bărbat, în vârstă de 38 de ani.
Din cercetările preliminare s-a constatat că tânărul a traversat ilegal frontiera de stat pe direcția satelor Udobnoe (UA) – Palanca (MD). După identificarea bărbatului din informațiile oferite de acesta, pentru că nu deținea niciun act, s-a depistat că respectivul este anunțat în căutare de către Inspectoratul de Poliție Strășeni. Acesta este învinuit pentru violare de domiciliu, acțiune săvârșită încă în anul 2018.
De asemenea, ofițerii de investigații au mai depistat că tânărul nu este la prima abatere de acest gen. În anul 2016 a fost extrădat din Ucraina după ce a ajuns pe teritoriul țarii vecine ilegal. O altă traversare prin ocolirea punctului de trecere a fost înregistrată și în anul 2019.
Ca urmare, bărbatul riscă pedeapsă penală conform infracțiunii prevăzute de art.362 alin 1. Cod Penal al Republicii Moldova. Polițiștii de frontieră continuă cercetările pentru elucidarea tuturor circumstanțelor și încadrarea juridică a faptei.