Un bărbat de 85 de ani a dispărut după ce a fost externat din spital. Nepotul acestuia a scris o postare pe o rețea de socializare în care cere ajutorul oamenilor. Din spusele lui, în data de 17 februarie, bunicul lui plecase în vizită la fiica sa, în cartierul Telecentru. Când acesta nu mai răspundea la telefon și cei apropiați nu mai puteau să-i dea de urmă, l-au anunțat în căutare.
La scurt timp au aflat însă că pe drum, lângă un magazin, bărbatului i s-a făcut rău, iar oamenii au chemat ambulanța. Bărbatul a fost dus la Institutul de Medicină Urgentă. Însă când credeau că pot să respire ușurate, rudele lui au avut parte de o dezamăgire. La spital au aflat că medicii care l-au examinat au ajuns la concluzia că acesta nu are nevoie de internare și l-au lăsat să meargă acasă. Însă la domiciliu, băratul de 85 de ani așa și nu a mai ajuns.
Mihail Catrici are înălțimea de 1.57 m, corpolență medie, ochii gri și este chel. În ziua dispariției el purta o geacă neagră, pantaloni negri, iar pe cap avea o căciulă bej. Bărbatul poate avea pierderi de memorie.
În acest context, cei care l-au recunoscut pe Mihail și cunosc locul unde s-ar putea afla sunt rugați să apeleze la numerele de telefon 112 sau 060 171 711.