Ambasada Republicii Moldova în Germania a făcut marți, 16 februarie, precizări cu privire la modificarea condițiilor de intrare în Germania în contextul pandemiei de COVID-19.
Pe teritoriul Republicii Federale Germania au fost instituite următoarele măsuri de tip lockdown care se vor menține cel puțin până la 7 martie 2021, printre care:
- Magazinele de vânzare cu amănuntul vor fi închise cu excepția magazinelor alimentare, piețelor săptămânale, farmaciilor, stațiilor Peco, drogheriilor, oficiilor poștale și celor bancare, etc.
- Barurile și restaurantele vor continua activitatea în regim take away;
- Serviciile medicale vor fi în continuare prestate. Totodată, frizeriile (cu posibilele relaxări începând cu 1 martie 2021), saloanele de frumusețe vor fi închise.
- Întâlnirile private sunt permise doar în cercul de familie, limitate, respectiv, la numărul de membri ai familiei proprii, cu posibilitatea de a invita cel mult 1 persoană care nu face parte din familie, fără a lua în calcul copiii până la vârsta de 12 ani.
- Funcționarii publici, precum și angajații din sfera privată, după posibilitate, vor activa la distanță.
- Serviciile religioase vor fi permise cu respectarea regulilor igienice prestabilite.
- Școlile și instituțiile de învățământ în perioada de referință vor continua studiile în regim online;
- Este recomandată evitarea călătoriilor private care comportă amânare, inclusiv vizitarea rudelor.* Evenimentele publice de divertisment vor fi interzise în această perioadă. Teatrele, sălile de concert, operele, cinematografele vor fi închise.
- Cazările la hotele în scopuri turistice vor fi interzise. Excepții vor constitui doar cazurile de urgență.
- În magazine și alte puncte de comercializare se va permite aflarea unui singur client pe o suprafață de 10 metri patrați.
Purtarea măștilor medicinale de tip FFP2, KN95 în spațiile închise este obligatorie cu respectarea regulilor de igienă și păstrarea distanței sociale (1,5 m). Masca este obligatorie inclusiv în zonele aglomerate în care distanța socială nu poate fi asigurată. Amenda pentru nerespectarea acestei condiții este de 50 EUR.
În regiunile cu incidența cazurilor noi de infectări cu COVID-19 ce depășește 100 de noi infectări la 100.000 locuitori în decursul ultimelor 7 zile, perimetrul de deplasare este redus la raza de 15 km de la locul de reședință, cu excepția cazurilor de extremă necesitate.
Autoritățile locale vor introduce măsurile adiționale de relaxare a stării de lockdown în localitățile în care se atestă o incidență mai mică de 35 de cazuri a noilor infectări la 100.000 de locuitori în decursul ultimelor 7 zile.