Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) l-au reținut preventiv pentru 72 de ore, pe unul dintre adjuncții Administrației Naționale a Penitenciarelor și au efectuat un șir de percheziții la domiciliul, în automobilul și în biroul de serviciu al acestuia.
Pentru stabilirea tuturor circumstanțelor faptei urmează să fie efectuat, în continuare, un volum imens de acțiuni de urmărire penală, cu implicarea și suportul altor organe de stat – Serviciul de Informații și Securitate și Inspectoratul Național de Investigații al Inspectoratului General al Poliției al MAI.
Persoana reținută, la moment, este bănuită de comiterea abuzului de serviciu în interesul unei organizații criminale.
În faza imediat următoare, procurorii urmează să-i înainteze învinuirea persoanei vizate și să depună la judecătorul de instrucție un demers pentru plasarea acesteia în arest preventiv.
Potrivit legii penale, astfel de infracțiuni se pedepsesc cu închisoare de la 3 la 8 ani, cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 10 la 15 ani.