ANRE: Combustibilul se scumpește în februarie – soluția unui parlamentar ca petroliștilor să li se taie ”aripile”

De la începutul anului, prețurile la combustibil au crescut deja de două ori și, în total, au crescut cu aproximativ 10 la sută. Aceste scumpiri au ajuns și în vizorul comisiei parlamentare economie, buget și finanțe, membrii căreia au purtat deja discuții cu reprezentanții Consiliului Concurenței, petroliștii, dar și ANRE.

Acest lucru s-a întâmplat din două motive principale: au crescut prețurile de import la carburanți încă din decembrie anul trecut, iar de la 1 ianuarie 2021 s-au majorat accizele. Într-un litru de combustibil, acest lucru a constituit 1,47 lei.

Cu toate acestea, prețul carburanților ar putea crește în continuare. Directorul Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică (ANRE), Veaceslav Untilă, declară că, în februarie, carburanții se vor scumpi din nou.

”În luna februarie prețurile la benzinării vor crește din nou – din cauza majorării prețului de achiziție, deși nu cu mult – cu 6-8 bani”, declară Untilă într-un interviu oferit presei de la Chișinău.

În același timp, potrivit analizei Consiliului Concurenței, componenta principală, din cauza căreia a avut loc modificarea prețului, a fost bariera profitabilității. Mai exact, petroliștii s-au îmbogățit la greu în perioada pandemiei și nu au scăzut prețurile, deși aveau motive suficiente.

“Operatorii petrolieri acționează aproape imediat în cazul creșterii prețurilor, dar scad prețurile cu întârziere mare”, se spune în raportul Consiliului Concurenței”

Deputatul independent, membru al comisiei Parlamentare economie, buget și finanțe, Alexandru Oleinic, declară că, la ora actuală, modalitatea de stabilire a prețurilor este nefirească. Respectiv, soluția principală în această situație este ca Agenția Națională de Reglementare în Energetică să stabilească prețurile la carburanți.

”ANRE trebuie să fie autoritatea care stabilește prețurile și nu petroliștii de capul lor. Am înregistrat și un proiect în Parlament, care sper să fie votat, și are menirea să aducă o claritatea în acest domeniu. Propun ca ANRE  să stabilească prețurile la carburanți în Republica Moldova, ținând cont de prețul pe bursele internaționale. Ceea ce va permite ca, prețul să scadă atunci când acestea sunt mai mici și pe piața internațională și cresc, atunci când acest lucru se întâmplă la nivel extern”, declară Alexandru Oleinic.

Totodată, parlamentarul a menționat că, nu există riscul unor înțelegeri de cartel, dacă Legislativul va susține schimbarea modalității de stabilire a prețurilor, iar petroliștii nu vor avea dreptul să majoreze prețurile neîntemeiat.

Mai mult, Alexandru Oleinic spune că, ”evoluțiile de ultimă oră, în special majorările din luna ianuarie a prețurilor, ne indică că statul nu are pârghii eficiente pentru a interveni în evoluția evenimentelor de pe acest segment, inițiativa fiind în mâinile companiilor petroliere, care dictează regulile de joc reieșind din interesele sale sau, conform declarațiilor unor agenți economici, ale unor actori politici din țară”.

 

Dosar Media

Ai o noutate?